•  
  •  
  •  
  •  

In fiecare an, pe 1 si 2 noiembrie, oamenii din Mexic celebreaza cu dans, voie buna, costume si culori una dintre cele mai vechi traditii: Día de los Muertos (Ziua Mortilor). Dincolo de o perioada cu o puternica incarcatura istorica si traditionala, sarbatoarea a devenit, in ultimii ani, o importanta atractie turistica pentru calatorii din toata lumea, care sunt dornici nu doar sa afle despre cultura mexicana, ci efectiv sa fie parte din ea.

Aceasta sarbatoare este mult mai mult decat un dans pe strazi al localnicilor pictati pe fata si imbracati in costume negre. Credinta populara mexicana spune ca, in fiecare Zi a Mortilor, sufletele celor decedati viziteaza lumea celor vii. Acesta este motivul pentru care localnicii asaza acasa un altar cu fotografii ale oamenilor de care isi amintesc, cu mancare, candele, cranii si craite. Tot atunci, ei viziteaza cimitirele, ducand ofrande la morminte si isti programeaza tot felul de activitati pe care cei plecati le apreciau. Totodata, acesta este un moment unic in lume, care imbina credintele aztece cu cele catolice.

Día de los Muertos – Origini stravechi

Aceasta sarbatoare, care da azi nota de identitate nationala Mexicului, isi are radacinile in perioada prehispanica, cea a aztecilor. inca de atunci, localnicii aveau mai multe ocazii pe parcursul anului pentru a-si pomeni mortii, iar cea mai importanta dintre ele era la sfarsitul recoltei, undeva intre septembrie si noiembrie. Atunci, comunitatile indigene obisnuiau sa pastreze craniile celor decedati si sa le utilizeze in ritualuri in care se onora moartea si se celebra renasterea. Aceasta sarbatoare incepea in luna a noua a calendarului solar si dura o luna intreaga, fiind patronata de Mictecacíhuatl, Zeita Mortii.

Vechea credinta azteca

Aztecii credeau cu tarie ca viata sufletelor continua si dupa ce acestea paraseau forma fizica si ajungeau intr-unul dintre cele patru locuri sacre:

  • El Tonatiuhichan, supranumit „Casa Soarelui”, era locul in care ajungeau razboinicii care mureau in lupta, cei capturati si sacrificati si femeile insarcinate.
  • in El Tlalocan ajungeau toti cei care au murit pe apa.
  • El Chichihualcuauhco era spatiul unde ajungeau bebelusii; acolo, un copac imens ii alapta pina ce se nasteau din nou.
  • El Mictlán era regatul mortilor. El reprezenta totodata destinul celor care au murit din cauze care nu au legatura cu apa, razboiul sau nasterea. Iar, pentru a ajunge in acest loc, sufletele trebuiau sa parcurga un drum lung, printre cele noua niveluri ale taramului de dedesubt, timp de patru ani si ajutati de un caine. in ultimul nivel inainte de a urca in El Mictlán, sufletele se intalneau cu Mictlantecuhtli, Zeul Mortii, caruia trebuiau sa-i dea ofrandele cu care fusesera ingropate (de la seminte de orez pana la pietre pretioase).

Día de los Muertos dupa cucerirea spaniola

Dupa ce spaniolii au cucerit Mexicul, sarbatoarea aceasta nu a disparut complet ca alte traditii de atunci pentru ca evanghelistii au ajuns la concluzia ca exista o concordanta de date pentru Día de los Muertos: atunci era si Sarbatoarea Tuturor Sfintilor (dedicata memoriei celor ce au murit in numele lui Cristos), celebrata de catolici in Europa din secolul al XIII-lea, cand a fost inclusa de biserica romana in calendarul liturgic; iar, o zi dupa, urma Pomenirea Mortilor, zi pe care catolicii o inclusesera in calendarul lor in secolul al XIV-lea, dupa pandemia de Ciuma Neagra care decimase Europa. Astfel, sarbatoarea azteca a fost mutata si redusa la doua zile pe an, 1 si 2 noiembrie. Chiar si asa, in regiuni precum Oaxaca si Puebla se intinde pe mai multe zile, localnicii spunand ca cei apropiati care nu au murit din cauze naturale pot ajunge mai repede spre casa, iar ei trebuie sa fie pregatiti.

Odata cu venirea spaniolilor, obiceiurile aztece au suferit modificari, ca cele de inmormantare (aztecii iti incinerau mortii sau ii ingropau in curtea casei), dar si cele de alimente specifice perioadei, ca, de exemplu, painea dulce preluata atunci de la spanioli si derivata apoi in popularele prescuri si cranii de zahar. Tot atunci, a fost introdus si obiceiul altarelor – pe vremea aztecilor, ofrandele erau folosite doar in ritualul de inmormantare, nu si apoi, la anumite date.

Altarul, piesa centrala a sarbatorii

Incepand cu 28 octombrie, mexicanii amenajeaza in casa un altar pentru fiintele iubite plecate. Altarele au, pe langa flori si lumanari, alimente pe care oamenii disparuti le-au apreciat dar si decoratiuni care amintesc de viata acestora. Apoi, se pun simbolurile:

  • flori asemanatoare craitelor, cu un parfum foarte puternic – parfumul e menit sa ghideze sufletele acasa
  • betisoare parfumate incandescente – ele au rolul de a purifica spatiile in care ajung sufletele
  • lumanari si candele – obiect luat din cultura crestina, lumina simbolizand speranta sufletelor
  • un vas cu apa proaspata – ca sufletele sa bea apa dupa ce au parcurs lungul drum spre casa.
  • sare – pentru ca sufletul sa nu fie corupt pe drum
  • fotografii sau o oglinda – ca sufletul sa stie ca altarul e pentru el
  • ornamente tipice mexicane din hartie perforata colorata – simbolizeaza sarbatoarea
  • dulciuri locale specifice sarbatorii

Día de los Muertos astazi

In Mexic, sarbatoarea are astazi mici variatii de la o regiune la alta. Desi altarele si costumele raman numitorul comun, acestea pot fi diferite: in Puebla, de exemplu, altarele sunt albe si sunt folosite statuete ale ingerilor; in fostele comunitati mayase din Yucatan, localnicii pun o masa decorata cu frunze de banan pe care asaza mancarea favorita a defunctului.

Sarbatoarea a fost inclusa de UNESCO in cadrul Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii.

Vrei sa fii parte din aceasta fascinanta traditie mexicana?

Hai cu Eturia in vacanta vietii tale!

 

Surse:

  • acuariomichin.com
  • arqueologiamexicana.mx
  • marca.com
  • unionpuebla.mx
  • National Geographic

  •  
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up