•  
  •  
  •  
  •  

Siguranta si distantarea sociala au trecut pe primul plan, iar acestea vor schimba felul in care vom calatori cu avionul in urmatoarea perioada.

In acest scop, European Union Aviation Safety Agency (EASA) si European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC) au publicat un ghid de 28 de pagini cu masuri ce vor avea rolul de protocol de siguranta, pe care atat companiile aeriene, cat si pasagerii trebuie sa le respecte pentru a preveni raspandirea COVID-19. Desi masurile sunt valabile acum doar pentru Uniunea Europeana, probabil vor fi larg raspandite – sub o forma sau alta – pe toate aeroporturile lumii. Tototata, aceste reguli nu sunt draconice astfel incat sa puna cumva in pericol imbarcarea ta, ci sunt mai degraba masuri decente, fara sa se plece de la premisa ca oricine e infectat cu noul coronavirus.

Si, pentru ca totul e mai simplu atunci cand esti informat, hai sa le cunoastem:

Pasul 1: Inainte de a ajunge la aeroport

Noua reglementare vrea sa reduca riscul ca cineva cu simptomele bolii sa se prezinte in aeroport. Tocmai de aceea, companiile aeriene vor fi incurajate sa ii faca pasagerului o rambursare integrala a biletului chiar si cu 6 ore inainte de zbor, daca acesta trimite un certificat semnat de medic care sa confirme suspiciunea de COVID-19. Totodata, companiile aeriene le vor reaminti pasagerilor care sunt simptomele si riscurile bolii inainte cu 24 de ore de zbor. Iar, pentru a facilita o distanta fizica suficienta, pasagerul va primi si ora la care trebuie sa se prezinte in aeroport, ora pe care va trebui sa o respecte.

Pasul 2: Cand ajungi in aeroport

Pentru a evita aglomeratia, insotitorilor pasagerilor nu li se va mai permite accesul in terminal. Fiecare va trebui sa poarte masca, mai putin in momentul controlului de securitate si a celui vamal, cand vei fi rugat sa-ti dai masca jos pentru cateva momente. Traseul pe care va trebui sa-l parcurgi va fi indicat de personalul special instruit. In functie de aeroport si de reglementarile in vigoare si in timp ce curatenia si dezinfectia sa vor desfasura des, vei trece prin:

  • Termoscanare: daca temperatura trece de 38 de grade, termoscanarea se repeta cel putin o data pentru confirmare. In caz ca indica din nou peste 38 de grade, pasagerul va fi consultat de personalul medical din aeroport pentru a stabili cauza, febra nefiind data doar de COVID-19, ci putand avea nenumarate cauze, unele chiar banale – ca o infectie la masea sau alergarea catre terminal.
  • Odata cu efectuarea check-in-ului, vei completa si o declaratie pe proprie raspundere ca nu esti confirmat cu noul coronavirus.
  • Vei sta in spatele panourilor protectoare fata de membrii staff-ului din aeroport, indiferent ca esti la check-un, ticketing, controlul pasapoartelor sau birourile de informatii. Staff-ul din aeroport va fi supus unor restrictii clare in functie de postul pe care il ocupa – de exemplu, cei de la controlul de securitate vor purta si viziere.
  • Ti se vor reaminti in difuzoare masurile de preventie (de igiena), dar si ca trebuie sa ai masca in avion – suficiente masti pentru a le inlocui o data la 4 ore sau de fiecare data cand devin ude sau murdare.
  • Serviciile neesentiale din incinta aeroportului vor disparea, asa ca vor fi mai putine optiuni de petrecere a timpului pana la imbarcare.
  • In timpul imbarcarii, vei pastra distanta de 1.5 metri.
  • Daca imbarcarea se va face cu autobuze, numarul acestora va fi suplimentat astfel incat sa nu se creeze aglomeratie.

Pasul 3: La bord

Reglementarile adoptate de ECDC si EASA au ca obiectiv reducerea la minumum a riscului de infectie chiar daca un pasager infectat, dar asimptomatic s-ar putea afla la bord. Dincolo de masurile impuse pentru companiile aeriene – ca filtre HEPA si alte masuri de ventilatie corespunzatoare, vor fi impuse pasagerilor urmatoarele:

  • igienizarea mainilor inainte/dupa masa,
  • purtarea mastilor,
  • limitarea contactului cu suprafetele din avion,
  • limitarea serviciilor – nu va mai exista partea de duty-free la bord
  • plata se va face doar cu cardul
  • mancarea va fi pre-ambalata, iar bauturile – la cutie
  • mastile vor fi aruncate in sacii special montati la coborarea din avion.

Daca in tipul zborului se identifica un pasager suspect de COVID-19, se vor urma protocoale stricte (ca izolarea pasagerului chiar intr-un spatiu special dedicat din aeronava) si intervine posibilitatea izolarii contactilor pana la proba contrarie (echipajul si cei ce au stat pe cele doua randuri din fata si din spatele celui suspectat. In caz ca boala se confirma, se impun 14 zile de izolare pentru cei mentionati mai sus.

Dupa fiecare zbor, fiecare aeronava se va dezinfecta cu solutii speciale.

Pasul 4: Cand ajungi la destinatie

Compania aeriana va furniza autoritatilor listele pasagerilor din acel zbor, dar si telefon si e-mail – in caz ca se descopera vreun caz de COVID-19, aceia sa fie contactati.

  • La debarcare, vei folosi o noua masca pana la iesirea din aeroport.
  • Posibil vei trece din nou prin termoscanare.
  • Vei pastra distanta fizica la cozile de la procedurile vamale si de la banda de bagaje.
  • Pentru formalitatile vamale, se recomanda sa folosesti aparatele instalate, in care sa-ti scanezi singur actele.

Nu va fi mai complicat. Ci doar va fi altfel.


  •  
  •  
  •  
  •  

2 thoughts to “Noile reguli pentru calatoria cu avionul

  • Angelo

    Buna ziua,sunt cetaten italian dar locuisc in Romania doresc sa fac o calatorie la Italia.Am citit toate regule care sunt pentru sbor cu avion,dar intrebare este: cand ajung la Italia trebuie sa fac carantina?
    Alta intrebare este aveti o pachet de calatie pentru Bologna si Toscana? Numerul telefon al meu este 0758600680.

    Răspunde
    • Eturia
      Eturia

      Buna

      Iti multumim pentru mesaj.

      Conform ultimelor informatii oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei, persoanele care s-au aflat pe teritoriul Romaniei sau au tranzitat Romania in ultimele 14 zile anterioare sosirii in Italia sunt supuse autoizolarii si supravegherii medicale pentru o perioada de 14 zile la sosirea in Italia. Masura se aplica inclusiv pentru cetatenii italieni si este in vigoare pana la data de 13 noiembrie 2020.

      Exista de asemenea si cateva exceptii de la obligatia de autoizolare la sosire in Italia pe care le poti gasi pe site-ul MAE https://www.mae.ro/travel-conditions/3711

      Vacantele pentru Italia care exista momentan in portofoliul nostru le regasesti aici https://www.eturia.ro/italia/vacante, insa ne poti transmite un email pe office@eturia.ro, iar un specialist pe destinatie va prelua solicitarea si iti poate crea o oferta personalizata in functie de nevoile si cerintele tale.

      O zi frumoasa!

      Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up