Cred ca majoritatea europenilor si nu numai considera Canada o tara rece, friguroasa, insa cu un standard de viata ridicat, numai buna de emigrat. Bineinteles ca am pasit pe teritoriul canadian cu acelasi „bagaj†de prejudecati, insa avand convingerea ca, din punct de vedere al naturii, Canada ascunde minunatii neasemuite. Surpriza a fost mai mult decat placuta, orasele canadiene sunt care mai de care mai cosmopolite, elegante, fascinante; si spun asta din perspectiva unui calator pasionat de plimbari in natura si mai putin de agitatia urbana.
Sesizasem mai demult, in calatoriile mele, mandria cu care canadienii isi poarta la vedere steagul tarii pe haine sau pe bagaje. Ei bine, dupa inscursiunea asta, cred ca nu exista un popor mai patriot si mai mandru de tara lui, cum este cel canadian. Si pe buna dreptate! Nu a fost canadian cu care sa interactionez, indiferent de rasa, la care sa nu remarc atasamentul si mandria de a trai in aceasta tara si cred ca asta spune multe, dincolo de cuvinte.
Un spatiu atat de vast, cu un popor atat de deschis si tolerant, nu poate decat sa ofere o incredibila diversitate pe toate planurile. Si totusi, Canada ramane o destinatie insuficient apreciata peste hotare.
Avem marea oportunitate, inca de anul trecut, de a vizita Canada fara a avea nevoie de viza. Este adevarat ca e necesar si obligatoriu un pasaport electronic si obtinerea online, in prealabil, a Autorizatiei Electronice de Calatorie (ETA), insa procedura este simpla si costurile, foarte mici.
Prima interactiune cu Canada a fost la Vancouver, un oras absolut spectaculos, unde te poti plimba printre zgarie-norii din Downtown, pentru ca apoi sa ratacesti pe strazile din Chinatown (una dintre cele mai mari enclave chinezesti din lume) sau in Gastown, cartierul vechi al orasului, si chiar sa evadezi in mijlocul naturii in Parcul Stanley. Unul dintre cele mai apreciate parcuri urbane din lume, Stanley ocupa un teritoriu de circa 400 de hectare, locuit in trecut de aborigeni. Stau marturie impresionantii stalpi totemici ai Primelor Natiuni, deveniti simbol al orasului. Vancouver este orasul meu preferat, as putea spune, intrucat diversitatea si multiculturalitatea, de care canadienii sunt atat de mandri, se vad la superlativ peste tot.
La doar 10-15 minute de centrul orasului, in North Vancouver, se afla pitorescul Capilano Suspension Bridge Park, o mare de verde, un ecosistem de padure tropicala strabatut de paraiase repezi si mici cascade, in mijlocul caruia troneaza podul suspendat Capilano, un obiectiv istoric, intrucat constructia lui a inceput in 1889. Podul are o lungime de 137 de metri si balanseaza la 70 de metri deasupra raului cu acelasi nume, oferind si o mica portie de adrenalina. Peisajul este completat de casute in copaci si o retea de poduri si pasarele suspendate printre falnicii arbori din padure, de stalpi totemici colorati si locuri amenajate pentru picnic. Parcul se pregatea de sarbatorile de iarna, asa ca feeria luminitelor multicolore la apus creeau o lume de poveste. Suvenirele din magazinul parcului sunt si ele deosebite, multe fiind lucrate manual de catre membrii diferitelor triburi aborigene din zona.
A urmat o dimineata rece si ploioasa de noiembrie cand am luat feribotul spre Victoria, capitala British Columbia. Printre rafalele de ceata am putut observa Insula Vancouver, cu cabane din lemn izolate in mijlocul padurii salbatice si priveliste asupra oceanului.
Victoria este un orasel cochet, cu un aer englezesc, unde stilul arhitectural al cladirilor, multe dintre ele din caramida rosie sau vopsite in alb, era completat de coloritul toamnei. Inner Harbour, in apropierea caruia se afla istoricul Empress Hotel si Parlamentul British Columbia, dar si Strada Wharf sunt ideale pentru o plimbare la pas.
Un zbor intern de mai bine de patru ore mi-a confirmat inca o data cat de vast este canadian. Am aterizat in Toronto, cea mai mare metropola din tara si a patra ca marime de pe continent, un oras in care te simti mic si neinsemnat in comparatie cu tot ceea ce te inconjoara. Toronto s-a dezvoltat pe vertical, prin padurea de zgarie nori, dar si in subteran, in zona Downtown existand un imens centru comercial underground pe mai multe etaje, care face legatura cu liniile de metrou, dar si cu multe dintre cladirile de birouri si hotelurile din zona. Practic poti evita vremea urata de afara ajungand la serviciu sau gasind cam tot ce ai nevoie in acest colos subteran.
Nu departe de Toronto, se afla o bijuterie de orasel, Niagara on the Lake, care, pe langa faptul ca se afla intr-o zona viticola apreciata, are si o istorie impresionanta. Urmeaza Cascada Niagara, un alt motiv de mandrie pentru canadieni, partea canadiana a cascadei fiind cu mult mai impresionanta decat cea americana.
Am explorat apoi capitala canadiana, Ottawa, in mijlocul careia troneaza Dealul Parlamentului, unde se afla, bineinteles, Parlamentul Canadei – o cladire impozanta, in stil gotic. Zona comerciala ByWard Market si Parlamentul sunt cele mai renumite atractii ale orasului, intre acestea fiind pozitionat hotelul istoric Fairmont Chateau Laurier, care te duce cu gandul la povesti cu printi si printese.
Calatoria cu trenul este o buna optiune de a vizita orasele din est, mai ales pentru turistii care nu doresc sa conduca in vacanta. Am ajuns apoi si in cel „mai european†oras nord-american – Quebec City, unde domina stilul frantuzesc si unde am descoperit renumitul centru vechi cu labirintul sau de stradute pietruite si cladirile frumos ornamentate, toate pregatite de sarbatoare cu mii de luminite. Vechiul Quebec este inscris in patrimoniul universal UNESCO inca din 1985. Quebec Citadelle, legendarul Hotel Fairmont Le Chateau Frontenac – cladirea simbol a orasului, Muzeul Civilizatiei, Promenade des Gouverneurs sunt cateva dintre obiectivele must see.
Elegantul Montreal m-a intampinat cu aerul sau sofisticat, inundat de culorile toamnei. Orasul lui Leonard Cohen este o metropola cu o atmosfera relaxata, cu numeroase catedrale in stil gotic, printre care si celebra Notre Dame du Montreal, stradute impanzite de buticuri, turnuri moderne in zona Downtown si un imens mall underground. Traficul a devenit aglomerat doar in apropierea inceperii unui meci de hockey pe gheata, sportul preferat al canadienilor, de la mic la mare.
In concluzie, recomand Canada – o destinatie ca o gura de aer proaspat, un amalgam de culturi, centre urbane, peisaje care iti taie respiratia si un popor plin de energie si optimism. Exceptand plajele exotice cu nisip alb, cred ca aceasta tara poate multumi chiar si cele mai extravagante gusturi in materie de vacante, indiferent de anotimp. Canada and the Canadians rock!
Codrina Nechita