Am plecat 11 entuziasti in excursia Nepal – Tibet, iar in urmatoarele randuri va impartasesc cateva experiente de acolo.
Nu este simplu de ajuns in Lhasa, sejurul nostru a fost o combinatie Nepal & Tibet si datorita faptului ca singurul zbor international spre/din Lhasa e cel operat de Air China din Kathmandu (Nepal). Dupa un zbor scurt de o ora si 35 de minute, dar foarte frumos, deasupra lantului Himalaya, am aterizat pe Aeroportul International Gonggar situat la circa o ora de Lhasa, capitala Regiunii Autonome Tibet. La sosire, am intrat imediat in contact cu realitatea chineza, ni s-au luat amprentele cu un scanner modern al politiei de frontiera, instructiunile erau in engleza, totul simplu si intuitiv. Cei care aveau in pasaport caractere romanesti au fost invitati pentru verificari suplimentare intr-o camera, dar a durat doar cateva minute.
Pe masura ce ne apropiam de capitala, emotiile cresteau. Fiind in valea Raului Yarlung Tsangpo, sectiunea superioara al raului sacru Brahmaputra, asteptam sa zarim Palatul Potala cocotat pe dealul Marpo Ri, la 300 de metri deasupra orasului. In sfarsit, a aparut conturul Palatului de Iarna al lui Dalai Lama, dar orasul vechi de la poalele lui a disparut odata cu dezvoltarea destul de haotica a zonei, in stil industrial chinezesc. In ultimii ani, aceasta tendinta a fost stopata la presiunile accentuate ale UNESCO, sub protectia caruia a intrat acest obiectiv de vis.
Am stat in Lhasa doua zile pline, in care am vizitat orasul.
Palatul Potala este spectaculos, interesant si foarte aglomerat. Lhasa este la o altitudine de 3.700 de metri, iar spre palat se urca pe rampele nu foarte abrupte, dar la aceasta altitudine efortul trebuie dramuit diferit fata de urcusurile obisnuite. In perioada sa de glorie, palatul avea peste 1000 de camere si mai mult de 200.000 de statui, fiind in acei ani resedinta lui Dalai Lama. Ghidul local tibetan ne-a introdus pas cu pas in povestea dezvoltarii palatului, inceput de cel de al V-lea Dalai Lama in 1645 si pana la exilul fortat al celui de al XIV-lea Dalai Lama din 1959. Este o minune insusi faptul ca palatul a scapat in anii Revolutiei Culturale chineze, dar totusi majoritatea artefactelor au disparut. In acest moment, il consider ca fiind cel mai important obiectiv de pastrare a identitatii tibetane si m-am bucurat extrem de mult sa-l putem vizita insotiti de un ghid tibetan de o spiritualitate deosebita si a carui karma pozitivă radia asupra intregului grup.
Templul Jokhang, situat in Piata Barkhor, e considerat cel mai important templu budist din Tibet si este inscris in Patrimoniul UNESCO. Dupa vizita templului, avand program liber, am hoinarit atat in Piata Barkhor – ticsita cu magazine de suveniruri, de haine si diverse produse locale –, dar si pe stradutele laturalnice, fiind socati de macelariile musulmane care semanau mai mult cu niste garaje murdare, carnea fiind expusa direct la strada, fara vitrine frigorifice sau macar aer conditionat. Piata de legume si fructe este destul de bogata, iar majoritatea produselor sunt aduse din China. Din cauza altitudinii, agricultura se rezuma in buna masura la productia de orz si cartofi. De laudat totusi eforturile statului chinez de a invata si ajuta fermierii sa dezvolte in anumite zone mai joase diferite culturi in sere de legume si fructe.
Am vizitat si Templul Rampoche, fratele geaman al Templului Jokhang, nu atat prin arhitectura, cat prin povestea celor două temple. Acestea au fost construite pentru cele două neveste, printese aduse din Nepal si din China, ale regelui tibetan Songtsen Gampo.
Daca am vizitat Palatul de Iarna al lui Dalai Lama, era normal sa vizitam si Palatul de Vara – Palatul Norbulingka. Constructia lui a inceput in 1755, pe vremea celui de al VII-lea Dalai Lama, asadar cu circa 100 de ani dupa inaugurarea Palatului Potala. A functionat ca resedinta de vara pana in 1959, anul exilului celui de al XIV-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso. In zilele noastre, atat in Palatul Norbulingka, cat si in intregul Tibet, actualul Dalai Lama e persona non-grata si o simpla poza a dumnealui sau un steag tibetan descoperit de autoritatile chineze ar atrage represalii grave asupra proprietarului.
La Manastirea Sera am urmarit dezbaterea zilnica a calugarilor budisti. E o forma de invatare a argumentarii religioase si chiar de examinare a celor mai tineri, e foarte galagios si teatral. Merita vazut. E in fiecare zi, de luni pana vineri, incepand cu ora 13.
Manastirea Drepung, cea mai importanta manastire a sectei Gelugpa, este foarte extinsa, sunt multe temple de vizitat. Pana la sfarsitul anilor ‘50 aici locuiau si studiau peste 10.000 de calugari ai „sectei cu palariile galbene”, insa acum au ramas cu putin peste 300 de calugari si din ce in ce mai putini tineri. Sunt interesante locurile de pelerinaj pe versantul din spatele manastirii, altarele si picturile murale pe stanci, cu afisare de steaguri de rugaciune etc. Se poate face o scurta drumetie.
In Lhasa ne-am cazat la Hotel Kyichu – in stil traditional tibetan, cu localizare excelenta, la nu mai mult de 10 minute de Piata Barkhor.
Cea mai frumoasa zi a acestui periplu prin Nepal si Tibet a fost drumul din capitala Lhasa spre al doilea oras ca marime, Shigatse.
Drumul serpuia pe serpentinele abrupte, trecand prin 3 pasuri montane de 4.500 – 5.000 – 4.800 de metri. Prima oprire am facut-o la Lacul Yamdrok unde sunt foarte multi iaci si mastifi tibetani cu care te poti poza contracost (10 yuan). Am ajuns si la o altitudine de 5.039 de metri, dar acolo am stat doar 10 minute caci diferenta de aerul rarefiat se simte imediat.
A urmat oprirea la Pasul Karuola, cu ghetarul cu acelasi nume stand sa se prabuseasca peste drumul modernizat. Aici am avut parte de o ceremonie de fixare a unui lant de steaguri tibetane (inca din Nepal am primit cate un sir de stegulete pentru fiecare familie). Am urcat putin pe munte intr-un loc în care existau deja mii de stegulete fixate pe stanci, am innodat toate steguletele noastre si, cu incantatii budiste (ohm-mani-pad-me-hum), le-am asezat in onoarea zeitatilor locale. Dupa asta, am aruncat in vant cate un set de biletele cu mantre budiste (si acestea pregatite din Nepal). A fost o ceremonie interesanta, mai ales la aceasta altitudine.
Ne-am oprit pentru poze si la un alt ghetar spectaculos si la lacul de acumulare Manac, foarte frumos si spectaculos.
La Gyantse era planificat sa vizitam fortul insa, deoarece era in renovare, ni s-a propus sa vizitam in schimb manastirea. Aceasta este foarte extinsa si imprejmuita cu un zid de aparare de pe vremea conflictelor cu armata britanica si ghorka. E interesant ca se poate intra in stupa si urca pana la un nivel superior. Pentru fotografii se achita o taxa (cred ca e 10 CNY), in caz contrar trebuie predate telefoanele la intrare, care se depun in sertare inchise si se primeste o cheita, e gratuit si de încredere.
In Shigatse, am vizitat Manastirea Tashilhunpo. Este situata pe un deal cu panorama frumoasa asupra orasului si a fost construita de cel de al IV-lea Dalai Lama, fiind donata ulterior lui Panchen Lama. Acum exista un Panchen Lama „marioneta” la Beijing, care viziteaza Manastirea Tashilunpo doar o data pe an. Tibetanii cred in existenta unui Panchen Lama „adevarat”, dar care nu se stie unde este. Recomand organizarea excursiilor in Tibet cu ghizi tibetani si nu chinezi, doar asa se transmite informatia reala despre Tibet.
In Shigatse, initial trebuia sa stam la Hotel Mansarovar, dar bulevardul din fata lui era in renovare totala, praf, galagie. Asa ca am stat la Hotel Gesar. Are mai multe corpuri de cladire, noi am stat in cel vechi, la sosea, stil kitch chinezesc, dar camere curate, spatioase, mic dejun foarte bogat. Cladirea din spate e mult mai noua, cred ca are 9 etaje + o cladire SPA.
Pe drumul Lhasa – Shigatse am oprit sa luam masa la Restaurant Lhasa in Nangardze. La intrarea in restaurant am avut ceva dubii privind curatenia, in final am ramas la recomandarea ghidului si s-a dovedit a fi cea mai gustoasa masa! Recomand! Carne de iac cu chili verde, diverse legume și limba de iac au facut deliciul grupului.
Drumul Shigatse – Lhasa este foarte lung, prafuit, obositor, toalete jalnice pe parcurs. Intr-un sat de langa drum ne-am oprit sa vizitam casa unor localnici, am adunat o suma mai mica de bani pentru facilitarea vizitei. Au fost foarte bucurosi sa primeasca banii, fiind o familie foarte saraca.
La intoarcerea in Lhasa, am avut organizate o cina si un spectacol tibetan. Mancarea a fost foarte buna si gustoasa, spectacolul interesant, iar stilul de dans total diferit de cel european a transformat totul intr-o experienta unica.
Impresii finale:
Viata tibetanilor se schimba in ritm alert. Cum orice moneda are doua fete, nici aici lucrurile nu se intampla diferit. Dupa aceasta vizita, pot spune ca in R.A.T. e o dictatura si regim totalitar sever pentru localnici, dar turistii nu sunt afectati.
Autonomia regiunii Tibet este doar nominala, intregul aparat de stat este deservit de populatie chineza, astfel se schimba structura etnica a regiunii, localnicii sunt controlati ce vorbesc si ce gandesc, in case obligatoriu sunt afisate portretele conducatorilor de partid, iar in exterior arborat steagul rosu.
In ultimii 60 de ani, manastirile se depopuleaza din cauza legislatiei care controleaza nasterile (maximum doi copii pe familie, de la al treilea se achita taxe suplimentare). Astfel, trecand de la modelul de familie obisnuit pana acum, cu mai mult de zece copii, la cel actual de cel mult doi copii, mai putini parinti decid aceasta cale in viata, a manastirii, pentru copiii lor. Introducerea invatamantului obligatoriu de 12 clase genereaza și el alte prioritati pentru un tanar de 18 ani fata de un copil de șase ani, invatacel de calugar.
DAR investitiile statului chinez sunt imense in regiune: se construiesc autostrazi in tot podisul tibetan, drumurile modernizate trec peste pasuri montane de 5.000 m, lacuri de acumulare extinse, cale ferata moderna, tuneluri de 25 de kilometri, cartiere de locuinte in Lhasa si Shigatse, fabrici si mine deschise. Stop: localnicii se plang ca interesele economice ale Chinei duc in mod special la o goana dupa resurse minerale si chiar de APA. Astfel, in anumite regiuni dispar munti intregi, poluarea e in crestere, dar cu toate acestea, in mod foarte clar, nivelul de viata a tibetanilor l-a depasit cu mult pe cel al vecinilor din Nepal sau Bhutan. Cei din Nepal se uita cu jind la drumurile excelente din Lhasa sau la facilitatile dezvoltate de superputerea China, in conditiile in care unele artere principale din Kathmandu sunt neasfaltate, exista frecvente pene de curent si in cartiere intregi nu exista alimentare cu apa!
Drumul modernizat a ajuns la aproximativ 10 kilometri de tabara de baza a Everestului dinspre Tibet, sper ca urmatoarea expeditie in zona sa ne poarte pana acolo.
Combinatia Nepal – Tibet este una fascinanta, o recomand tuturor, sunt destinatii absolut sigure, accesibile si, nu in ultimul rand, Nepal e interesant si din punctul de vedere al shopping-ului.
Descopera vacantele Eturia in China
