Uzbekistan e mai mult decat o destinatie de vacanta, este o experienta autentica, puternica si complexa. Inca de la primii pasi, Uzbekistan te va cuceri prin numeroasele monumente arhitecturale, peisajele naturale deosebite, deliciile gastronomice, palatele impresionante. Amintirea civilizatiilor trecute este inca vie, Drumul Matasii fiind presarat cu vechile cetati, cu negustori si cu ateliere ale mestesugarilor.
Cu o pozitionare de invidiat, Uzbekistanul este in inima Asiei Centrale. Pe aici trecea, in trecut, drumul de aur al negotului de aproape 6.000 de kilometri ce lega China de Venetia. In Uzbekistan, negustorii aveau numeroase popasuri, astfel creandu-se centre comerciale extrem de infloritoare, care au contribuit la dezvoltarea acestui popor, fiecare aducand cu ei elemente culturale, retete culinare, arte.
De la o minune la alta
Un tur al acestei minunate tari nu doar te relaxeaza si te informeaza, ci iti imbogateste sufletul. Si, ca sa ne asiguram ca vezi si simti cele mai importante locuri, pachetele Eturia in Uzbekistan includ cele mai remarcabile locuri, mai ales ca fiecare colt al Uzbekistanului are notele sale distinctive.
In Taskent, vei face cunostinta cu ceea ce inseamna arta locala (la Muzeul National de Arte Aplicate ce expune peste 7.000 de obiecte, precum broderii, bijuterii, covoare si alte produse de artizanat), arhitectura orientala (la Madrasa Kukeldash si la Complexul Khasti Imam, unde este expus cel mai vechi manuscris – Coranul lui Uthman) si vei putea vedea cel mai frumos metrou din lume.
Apoi, vei cunoaste orasele istorice incluse in Lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, aflate pe Drumul Matasii, cu cele mai vechi monumente de arhitectura care au pastrat ecourile epocilor trecute: Khiva, Bukhara, Shakhrisabz si Samarkand.
Ce vei gasi in Uzbekistan
Daca mai ai nevoie de motive ca sa te decizi chiar acum sa vii cu noi intr-un circuit in Uzbekistan, hai sa-ti povestim ce ne incanta pe noi aici:
Arhitectura locala
Am putea sa o descriem ca un festival al culorilor: placi de faianta pictate, mozaicuri colorate, vitralii vii si pana la decoratiunile interioare pline de viata! Inclusiv cladirile de sute de ani pastreaza un iz al elegantei si simplitatii care pur si simplu ne incanta de fiecare data.
Bazarurile
Nu trebuie sa ai vreo dependenta de shopping ca sa le adori! Aici poti observa in primul rand comunitatile locale si relatia loc apropiata cu mancarea si mestesugurile. E locul in care oamenii cumpara produse proaspete, mirodenii si fructe uscate. Din nou, culorile dau si mai multa viata acestor locuri. Gusta diverse preparate locale si observa mestesugarii cum lucreaza cu maiestrie.
Istoria vie
Centrul istoric Khiva (cunoscut si ca Itchan Kala) este insusi un muzeu in aer liber. Bukhara si Shakhrisabz sunt orase vechi de peste 2.700 de ani, fiind printre primele orase din Asia Centrala. Samarkand pastreaza inca urmele cuceritorilor sai: de la greci si persi la popoare nomade si islamici, de la mongoli la marocani.
Bucataria locala
Gastronomia? O adoram pur si simplu… desi poate fi greu de dus pentru un vegetarian. Incearca plov si manti (galuste umplute cu carne sau legume), shivit oshi (spaghete cu marar acoperite cu tocana) si mai ales painea – in special non, painea sacra.
Oamenii
Mereu cu zambetul pe buze si cu dintii lor de aur la vedere, cu fetele senine si deschise, localnicii din Uzbekistan sunt printre cei mai calzi oameni pe care i-am intalnit.
Descopera vacantele Eturia in Uzbekistan: