•  
  •  
  •  
  •  

Cu o lunga istorie presarata cu pirati, epave, sclavi si ritualuri de sacrificare, Caraibele sunt pline de legende cu fantome si locuri bantuite.

Daca vizitezi Caraibele in jurul Halloween-ului sau doresti o aventura palpitanta in orice moment al anului, atunci vei avea parte de ceva mai mult decat niste zombi si povesti astrale.

Triunghiul Bermudelor

Numit astfel din anii `70, Triunghiul Bermudelor ajunsese in topul locurilor unde nu ai vrea sa te afli niciodata. In ultima vreme, oamenii par sa fi uitat de aceasta zona dintre Miami, Puerto Rico si Insulele Bermude, numita si Triunghiul Diavolului. Insa marinarii si pilotii din partea locului spun ca inca se mai intampla lucruri ciudate, precum barci inghitite de ape, busole dereglate si avioane disparute. Regiunea este un cimitir de nave si avioane, iar povestile cu OZN-uri vazute aici au completat legenda Triunghiului Bermudelor.

Intalnire cu zombi

Acei zombi care apar in filme, precum Noaptea Mortilor Vii si Zombieland, pot fi gasiti in legendele voodoo din Haiti. Termenul de „zombi” provine din limbajul local, insemnand o persoana readusa la viata, dar care nu poate sa vorbeasca si care este controlata de un vrajitor voodoo. Unii cercetatori sustin ca practicantii voodoo pot controla oamenii dandu-le sa bea un amestec de droguri. Adeptii voodoo din Haiti nu sunt de acord cu astfel de povesti (ei considerandu-se romano-catolici), insa ritualurile voodoo includ comunicarea cu spiritele cu ajutorul transelor.

Sacrificii umane

Oricine a citit cartea sau a vazut filmul The Ruins (Ruinele) probabil ca se va gandi de doua ori sa viziteze ruinele mayase din Mexic. Mayasii care au construit templele de la Tulum si Chichen Itza practicau frecvent sacrificiile umane, inclusiv la Cenote Sagrado din apropiere de Chichen Itza, unde arheologii au descoperit ramasite de scheleti de la peste 40 de barbati si baieti, aparent victime ale ritualurilor. Mexic este si un loc perfect de vizitat in preajma Halloween-ului deoarece se sarbatoreste Ziua Mortilor (Dia de los Muertos).

Infricosatoarea Vrajitoarea Alba de la Rose Hall

Daca ajungi in apropiere de Montego Bay, in Jamaica, neaparat sa faci o vizita pe plantatia Rose Hall pentru un tur infricosator ce are ca tema legenda Vrajitoarei Albe de la Rose Hall, Annie Palmer. Aceasta a fost sotia proprietarului plantatiei din secolul XIX, dar era considerata amanta voodoo a mai multor barbati. Era cruda cu sclavii de pe plantatie, ordonand biciuiri publice si torturi intr-o temnita din subsol. Se spune ca fantoma ei bantuie casa de pe plantatie, care acum este bar si restaurant. Terenul de golf White Which, care face parte din resortul Ritz-Carlton Rose Hall, a fost numit astfel in amintirea ei.

In cautarea Orasului Pierdut Atlantis

Unii spun ca e usor de gasit Atlantis in Caraibe – doar treci podul de la Nassau spre Paradise Island. Dar cercetatorii legendei Orasului Pierdut spun ca s-ar fi aflat in largul coastei cubaneze sau in apropiere de Bermuda sau Bahamas. Legendarul Edgar Cayce sustine ca ruinele orasului s-ar afla in Atlanticul de Sud si descoperirea sub apa, langa Insula Bimini, a unor pietre taiate in forme geometrice pare sa intareasca aceasta teorie. Totusi, in 2001, au fost gasite pietre ce par a fi facut parte din constructii in apele cubaneze, astfel ca unii sustin ca acolo ar fi Atlantis.

Scufundari dupa nave-fantoma si epave

Black Pearl din Piratii din Caraibe nu este singurul vas fantoma care bantuie apele Caraibelor. In 2006, in largul Insulelor Barbados, a fost gasit un yaht pe care se gaseau corpurile pietrificate ale 11 oameni. Marea Caraibilor adaposteste epave vechi de 400 de ani, galioane spaniole, nave de razboi germane, unele cu echipaje cu tot. Cateva dintre epave sunt destinatii populare printre diverii care exploreaza aceste cimitire subacvatice.

Atacuri sangeroase ale piratilor

Port Royal, Jamaica, Insula Tortuga si portul din New Providence (Nassau) din Bahamas au fost unele dintre cele mai infame orase de pirati din Caraibe, iar regiunea abunda in povesti despre atacuri sangeroase, prazi ascunse si executii publice ale celor condamnati pentru piraterie. Josnicul pirat Blackbeard cica ar bantui cateva locuri din Caraibe, inclusiv British Colonial Hilton, care este asezat peste fostul fort Nassau, iar piratul Calico Jack ar fi fost unul dintre cei spanzurati la Gallows Point din Port Royal, care a fost distrus intr-un cutremur in 1692, eveniment vazut de unii ca o pedeapsa divina pentru caile rele pe care o apucase orasul.

Lilieci, vampiri si pesteri inspaimantatoare

In Caraibe sunt o multime de lilieci, iar Trinidad este casa uneia dintre putinele specii de lilieci-vampiri din lume. Turistii pot gasi usor acesti lilieci vizitand ruinele unor mori si case de pe plantatii, precum cele din Parcul National Insulele Virgine de pe Insula St. John, sau patrunzand in habitatul lor natural, cum ar fi pesterile din Rio Camuy Cave Park din Puerto Rico.

Bantuiti cateva cimitire caraibiene

Fiecare insula din Caraibe are un cimitir, dar nici unul nu este celebru pentru activitati paranormale cum e cimitirul Port au Prince din Haiti, despre care se spune ca are o populatie sanatoasa de stafii. In Christchurch, Barbados, cripta care apartine familiei Chase si-a castigat o reputatie infricosatoare atunci cand sicriele colonelului Thomas Chase si ale celor doua fiice ale sale au fost gasite mutate, si asta dupa ce cripta fusese sigilata.

Aventura in Iad

Iadul exista si se afla in Grand Cayman, de unde vizitatorii pot trimite acasa carti postale din Iad si pot vizita infricosatoarele formatiuni de stanci vechi de milioane de ani care au dat numele orasului. Daca vrei sa experimentezi niste foc si pucioasa, mergi in Montserrat, unde Madame Soufriere (sau Sufiere Hills Vulcano) isi arata frecvent mania scuipand lava, cenusa si aburi si rostogolind bolovani de foc la vale. Daca vrei sa faci o excursie in iad, viziteaza Sulphur Springs National Park in St. Lucia, Sulphur Springs fiind cunoscut ca singurul vulcan din lume in care se poate intra.

Grand Cayman

Construim impreuna vacanta personalizata ideala pentru tine.


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up