Propunerea de a merge in acest info trip a venit pe neasteptate, insa a insemnat oarecum o continuare a unor preocupari personale mai vechi – participasem la diferite prezentari cu degustari de vinuri ale unor case autohtone, sustinute de somelieri cu experienta si cu darul vorbelor care reusisera sa imi starneasca interesul privind vinurile si, mai ales, povestea producerii lor.
Aveam sa descopar ca Provence nu inseamna numai lanuri si parfum de lavanda, ci este un surprinzator amalgam de glamour urban si rural traditional, peisaje de toamna cu cer senin, arta contemporana, arta de a face vinuri renumite si placerea de a le savura alaturi de preparate culinare de mare clasa.O ora (atat mi-a permis programul) a fost de ajuns sa simt atmosfera degajata din Aix en Provence si sa ii ghicesc farmecul irezistibil din timpul verii, cand stradutele si terasele sunt mult mai animate si cand mirosul dulce al foietajelor si al lavandei pluteste in aer ademenitor. Am petrecut prima seara la Domaine Terre de Mistral – un loc care mi-a mers la suflet si care respira daruire si pasiune. Ne-au cucerit cu o cina delicioasa din ingrediente obtinute in propria ferma, alaturi de vinurile cu personalitate ce poarta numele membrilor familiei care detine domeniul. A doua zi am degustat vinurile emblematice pentru domeniile Val Joanis, De la Coste si Chateau Paradis. Am descoperit ca producerea vinurilor este o arta ce urmeaza cu strictete traditiile, dar si legislatia, si e dictata anual de natura. Provence este lider mondial de productie a vinurilor rosé (productia este de 70%-90% rosé, restul fiind divizat intre vinurile albe si rosii). Desi rosé-ul este un vin tanar (se recomanda sa fie consumat in maxim 1 an de la imbuteliere, insa am degustat si un rosé cu o vechime de 4 ani) si poate cel mai putin apreciat dintre cele 3 categorii, provensalii se mandresc cu limpezimea si coloritul pe care le obtin (in Provence exista 6 nuante “oficiale†de rosé), cu parfumul si, bineinteles, cu varietatea gusturilor – un adevarat rasfat al simturilor intr-un singur pahar. Se cultiva soiuri locale precum syrah, sauvignon blanc, cabernet sauvignon, mourverdre, dar si grenache noir (provenind din Spania) si vermentino sau trebbiano (soiuri italienesti). Am descoperit, de asemenea, ca vinul si arta se completeaza reciproc, ca francezii le iubesc pe amandoua si ca atentia la detalii este condimentul de baza in tot ceea ce fac. Daca alegi sa vizitezi un domeniu si sa degusti vinurile ce ti se prezinta, ai parte de o experienta cu mult mai cuprinzatoare: admiri intinsele podgorii, pitoresti in orice anotimp, printre care descoperi cu surprindere sculpturi de mari dimensiuni ale unor artisti celebri, neaparat francezi, savurezi preparate tipic provensale, paine, produse de patiserie si deserturi la superlativ (bucataria frantuzeasca e tot nr. 1 in lume) si poti chiar sa te cazezi intr-un conac sau poate intr-un castel ce pastreaza aerul de odinioara. La Domaine de la Coste, de pilda, pana si halele unde se produce vinul au fost proiectate de un arhitect francez renumit, imbinand utilitatea cu design-ul futurist. Am ajuns apoi pe malul marii, la Saint Rafael si Saint Tropez, si am degustat vinuri preferate de vedete internationale – Domaine Terres Destel a apartinut lui Michael Schumacher, iar la Domaine Betraud Belieu a avut loc, pentru al patrulea an consecutiv, gala caritabila organizata de Leonardo diCaprio. Saint Rafael si Saint Tropez, atat de aglomerate si de zgomotoase in timpul verii, erau acum adevarate oaze de relaxare, scaldate in lumina blanda a soarelui de noiembrie. Apa marii este, insa, la fel de limpede si de albastra, unindu-se la orizont cu albastrul cerului fara de nori. Pentru prima data in viata nu am vazut niciun nor in 5 zile (in noiembrie!). Ultima seara ne-a gasit la Cassis, un orasel de coasta care ne-a cucerit pe toti prin atmosfera, priveliste – un castel cocotat pe o stanca inalta domina mica localitate de la poale, iar in port sunt aliniate cuminti zeci de barcute pescaresti din lemn, frumos colorate – fructe de mare si vin alb, de aceasta data.
Codrina Nechita