•  
  •  
  •  
  •  

Capatul lumii e de multa vreme mult mai aproape decat pare, iar un circuit in Africa de Sud a ramas la doar o decizie distanta. Un taram ce impresioneaza si cele mai pretentioase priviri, aici te poti bucura din plin de miracolul naturii asa cum n-ai mai intalnit in nicio alta parte a lumii.

Novice in ceea ce inseamna Africa de Sud? Fii fara grija, te insotim spre cele mai maiestuoase scene deschise!

Parcul National Kruger

Cu aproape doua milioane de hectare, Kruger este unul dintre cele mai mari parcuri nationale ale lumii. Totodata, acesta este si primul areal protejat al Africii de Sud (1898), cel mai cautat de catre turisti si parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Parcul National Kruger
Parcul National Kruger

Orice vizita in Africa de Sud iti cere un safari in Parcul National Kruger. Rezervatia este casa pentru o impresionanta varietate de animale: antilope, girafe, crocodili, hipopotami si – cele mai cautate – the big five! Adica ai sansa de a te intalni cu lei, elefanti, leoparzi, bivoli si chiar si hipopotami! Observa si pasarile, unele sunt specii rare.

Panorama Route

Ruta Panorama din Africa de Sud este un drum de 160 km care trece prin provincia Mpumalanga. Acest segment de drum uimeste prin frumusetea sa si nu te mai poti satura sa admiri tot ce te inconjoara. Marginit de Muntii Drakensberg, este unul dintre cele mai pitoresti drumuri din lume, cu o serie de atractii la care sa te opresti.

Panorama Route
Panorama Route

Printre acestea se numara:

  • The Pinnacle Rock, o stanca ce se ridica la peste 30 de metri deasupra padurii tropicale
  • Blyde River Canyon, este al treilea ca marime din lume, dupa Marele Canion (SUA) si Canionul Raului Fish (Namibia). Doar ca, in timp ce canioanele acestea portocalii, sunt prafuite si aride, peisajul Canionului Raului Blyde este acoperit de verdeata si e plin de viata salbatica.
  • Three Rondawels – sunt trei formatiuni stancoase pronuntate pe care le poti admira dintr-un punct de belvedere.
  • Bourke’s Luck Potholes – una dintre marile atractii ale drumului, acesta este un sit de gresie aflat chiar la gura Canionului Raului Blyde. De-a lungul anilor, raul a erodat canionul si a lasat stanca cu niste gauri unice. „Bourkes” provine de la John Bourke, care credea ca a gasit aur aici si, prin urmare, a avut „Luck” (noroc). Din pacate, nici urma de aur in acest loc!
  • Berlin Falls – este una dintre cele mai atractive cascade de aici. Cu o inaltime de aproape 50 de metri, caderea de apa formeaza o piscina ca de smarald.
  • God’s Window – este un punct de belvedere care „da spre rai”. Pentru a ajunge aici, ai de parcurs un traseu destul de provocator, de un kilometru, prin padurea tropicalaa. Sus, vei avea vederi panoramice superbe catre Parcul National Kruger.
  • Mac Mac Falls – are 65 de metri inaltime, iar in sezonul umed cascada se dubleaza cu doua suvoaie de apa!
Blyde River Canyon
Blyde River Canyon

Gradina Botanica Nationala Kirstenbosch

Aflata la baza Table Mountain, este una dintre cele mai impresionante gradini ale lumii – a devenit si prima gradina botanica inclusa in patrimoniul universal UNESCO. A fost fondata, in 1913, pentru a proteja flora originara de pe teritoriul Africii de Sud, fiind astfel prima gradina botanica din lume cu acest scop precis. Rezervatia cuprinde peste 22.000 de specii (7.000 cultivate – rare sau pe cale de disparitie) pe care le poti admira explorand parcul printr-o serie de drumetii.

Gradina Botanica Nationala Kirstenbosch
Gradina Botanica Nationala Kirstenbosch

Parcul National Addo

Unul dintre cele mai vizitate parcuri nationale si al treilea ca marime din Africa de Sud, Addo este celebru pentru turmele de elefanti, fiind aici peste 600 de exemplare. Initial, parcul a fost infiintat ca un sanctuar pentru ei. Dar nu doar elefantii sunt vedetele aici, ci si bivolii, gheparzii, leii si rinocerii pe care ii poti vedea intr-un game drive.

Parcul Național Addo
Parcul Național Addo

Parte din Parcul National Addo sunt si Insula Pasarilor – ce gazduieste cea mai mare colonie de gannets (pasari marine) din lume, aproximativ 120.000 de exemplare – si Insula St. Croix, cu cea mai mare colonie de pinguini africani.

Parcul National Tsitsikamma

Parcul National Tsitsikamma este situat in inima celebrului Drum al Gradinii din Africa de Sud. Te vei bucura de peisaje exceptionale si, uneori de aici poti observa balenele, rezervatia intinzandu-se pe 80 de kilometri de coasta. Parcul este o padure tropicala ce poate fi explorata pe mai multe trasee, dintre care cele mai populare sunt si cele mai scurte: Mouth Trail (de un kilometru, cares trece pe Podul Suspendat) si Viewpoint Trail (de doi kilometri, care te duce spre belvederile catre Oceanul Indian).

Tot aici, poti merge la Podul Bloukrans, un pod spectaculos, la 216 metri inaltime, de unde amatorii de adrenalina fac bungee jumping.

Parcul National Tsitsikamma
Parcul National Tsitsikamma

Pesterile Cango

Pesterile Cango sunt formate in calcarele lantului muntos Swartberg. Pestera principala a acestui complex este considerata ca fiind cea mai frumoasa a Africii de Sud – de aceea ea ramane si cea mai populara printre turisti. Are patru kilometri lungime, dar doar un sfert este amenajata pentru vizita – si include tot ce este mai important: stalactite si stalagmite uriase, cu forme dintre cele mai diverse. Pestera are si o legenda: se spune ca primul ghid de aici a incercat sa-i gaseasca capatul, asa ca a mers continuu 29 de ore. si nu a reusit.

Pesterile Cango
Pesterile Cango

Capul Bunei Sperante

Portughezul Bartolomeu Diaz a fost primul european care a pasit, in 1488, pe acest taram. L-a numit atunci „Capul Furtunilor”, iar noul nume, asa cum il stim azi, l-a dat Regele Ioan al II-lea al Portugaliei, ca un botez pentru deschiderea noilor rute maritime catre India si Orient. Astazi, de aici, poti simti si tu ce au simtit si primii exploratori in timp ce admiri superba panorama a oceanului.

Capul Bunei Sperante
Capul Bunei Sperante

Parcul National Pilanesberg

Unic prin pozitionarea sa, Parcul National Pilanesberg iti prezinta, intr-un safari, nu doar o diversitate a animalelor salbatice si sutelor de specii de pasari, ci si tranzitia intre uscaciunea din Kalahari si vegetatia umeda din Lowveld – ceea ce face ca flora si fauna sa fie si mai spectaculoase. Este al patrulea cel mai mare parc al Africii de Sud si este extrem de accesibil din Johannesburg, multi turisti preferand excursiile de o zi plecand direct din oras.

Parcul National Pilanesberg
Parcul National Pilanesberg

Unele dintre cele mai frumoase peisaje din intregul parc pot fi vazute in regiunea Mankwe Dam, la baraj, locul cu cea mai multa apa. Acest lucru il face locul ideal pentru a observa o mare varietate de animale pe care le vei gasi aici: water-buck, antilope gnu, zebre, impale.


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up