• 95
  •  
  •  
  •  

De curand, m-am intors dintr-o noua vacanta in Mauritius. De data asta, am avut sansa sa pot explora mai mult minunata insula si sa o inteleg mai bine si, mai mult decat atat, sa o indragesc cu adevarat.

Am vizitat foarte multe destinatii de plaja pana acum, dar am ajuns la concluzia ca Mauritius este cea mai potrivita destinatie de plaja, pentru ca este mai mult de atat: e o tara in care ai sansa sa traiesti o experienta autentica, sa explorezi si sa descoperi.

Am decoperit plaje minunate ca Troux au Biches, Belle Mare sau preferata mea – incredibila Le Morne, servicii de inalta calitate, experiente culinare deosebite, activitati pentru intreaga familie si, peste toate, un popor cald, dispus sa te faca sa te simti mai degraba un oaspete decat un turist.

Cand sa vizitezi Mauritius?

Mauritius Port Louis
Mauritius – Port Louis

Mauritius este o destinatie in care poti calatori tot timpul anului. Iarna (vara europeana) temperaturile sunt blande, pana in 26 de grade, ceea ce face sa uiti de aerul conditionat, iar vara (iarna europeana) cresc temperaturile si umiditatea, dar e un plus de caldura in apa marii si vegetatia este mai vie. Este interesant ca Mauritius are microclimate, astfel incat vremea poate fi destul de diferita in est, in nord, in vest sau in sud. E indicat sa iti alegi cu mare atentie hotelul in functie de perioada in care mergi pentru ca, de exemplu, Belle Mare este mai indicat vara decat iarna, pe cand coasta de vest este cea mai potrivita pentru timpul iernii.

In plus, daca esti amator de snorkeling sau diving, este bine sa alegi sudul (in special Le Morne); daca vrei sa iesi seara la shopping/cina este bine sa fii in nord-vest, unde este mai aproape de Grand Baie sau Flic en Flac.
Oricum, distantele sunt relativ mici in Mauritius, astfel incat cu greu vei gasi un drum mai lung de o ora si jumatate intre diferitele puncte ale insulei. Iar infrastructura este foarte buna.

O destinatie sigura

Poate e mai putin stiut, dar Mauritius este printre primele cinci cele mai sigure tari din lume, nu exista vietati veninoase sau periculoase nici in apa, nici pe uscat, nu ai nevoie de vaccinuri sau medicatie speciala, riscul de cicloane este foarte mic (ultimul a fost acum mai bine de zece ani), nu exista conflicte etnice sau confruntari politice – toate acestea fac din Mauritius un paradis pentru iubitorii de vacante exotice.

Mauritius Le Canonnier
Mauritius – Beachcomber Le Canonnier

Servicii de inalta calitate

Ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult este value for money, intelegand prin asta calitatea serviciilor. Am vizitat peste 15 hoteluri si toate, inclusiv cele de 3*, au curatenie impecabila, mancare de calitate (de fapt, in Mauritius, sunt legi si controale foarte dure pe teme sanitare). In plus, la toate hotelurile sunt incluse multe activitati gratuite (bineineteles, cele de 5* au gama mai variata decat cele de 3*), incepand de la sporturi nautice pana la showuri si spectacole in fiecare seara sau chiar calarie pe plaja, yoga sau golf.

In plus, fata de alte destinatii unde activitatile extra sunt fie foarte scumpe, fie greu accesibile ca distanta, aici toate preturile sunt decente si, cum spuneam mai devreme, distantele sunt mici. Astfel, daca mergi cu copilul, o vizita la Casela nu te costa mai mult de 100 euro cu tot cu transfer, iar experienta este apropiata de un minisafari African; daca vrei sa inchiriezi o barca privata pentru o croaziera de trei ore, nu te costa mai mult de 150 de euro si, binenteles, exemplele pot continua.

Pentru amatorii de shopping, sunt destul de multe optiuni incepand cu Caudan Waterfront din Port Louis, Bagatelle sau zona de entertainment si shopping din Grand Baie. Iarasi, preturile sunt decente indiferent ce doresti sa iti cumperi.

Pentru noi, ca familie, Mauritius a fost pentru 12 zile mai mult decat o destinatie de vacanta, ne-am simtit ca acasa am trait experiente minunate. Ne vom intoarce cu siguranta!

Malina, Alina & Sorin Stoica

Descopera vacantele Eturia in Mauritius:
Vacante Mauritius


  • 95
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up