Libertate si ambitie: India & China – Septembrie

Am vizitat in septembrie doua tari din Asia, poate cele mai controversate state asiatice: India si China.
Am plecat de acasa cu un amalgam de sentimente: nerabdare, curiozitate, teama, bucurie nespusa si m-am intors cu un bagaj de emotii extraordinare – acel gen de emotii care raman cu tine mereu, imagini care te bantuie, trairi care iti zdruncina valori si credinte adanc inradacinate care iti schimba perspectiva pentru totdeauna.

India inseamna contraste la fiecare pas, inseamna o tara cladita pe istorie si cultura, inseamna un popor umil si prietenos, in pofida a ceea ce au indurat de-a lungul a sute de ani, inseamna un soc cultural si social garantat. Imi este aproape imposibil sa redau cu acuratete trairile pe care le-am avut odata ajunsa in India. Singura cale de a simti India este de a fi in mijlocul ei.

Auzind de nenumarate ori de la cei care au mai fost ca aceasta tara iti pune la incercare toate simturile si ca te socheaza, m-am pregatit temeinic de acasa. M-am dus cu sufletul deschis, gata sa intampin orice avea India de oferit. Sau, cel putin, asa credeam. Am realizat imediat ca nu ai cum sa anticipezi ceea ce vei vedea sau trai si ca e absurd sa incerci sa o faci, asa ca am decis la las garda jos. Mi-am dat un reset la tot ceea ce credeam ca stiu si m-am lasat vrajita de tot ceea ce nu stiam, dar urma sa cunosc. Intr-adevar, India are puterea incredibila de a-ti contesta credintele si de a te provoca minut de minut, pas cu pas. Un lucru este sigur: nu are cum sa te lase indiferent, iar pe mine m-a cucerit definitiv.

Delhi, capitala locuita de o populatie mai mare decat cea a Romaniei, m-a intampinat cu un ritm atat de ametitor, incat ma intrebam daca este adevarat ceea ce se mi se desfasoara in fata ochilor sau daca imaginatia imi joaca feste. Delhi este haosul prin excelenta: strazi impanzite de masini, autobuze, autocare, ricse, vaci, scutere, pietoni, toate croindu-si loc unele pe langa altele, cu o dibacie iesita din comun. Claxoanele se aud incontinuu, insa niciun indian nu se arata deranjat de ele, ci isi vede de drum cu un calm desavarsit. N-am avut cum sa nu ma gandesc ca la noi un claxon in trafic da tonul la alte zeci de claxoane, injuraturi, semne obscene si scartait nervos de roti. M-am gandit atunci: cum reusesc? Cum e posibil atata calm in asemenea debandada? Radeam in sinea mea, imaginandu-mi cativa soferi romani nemultumiti de traficul de la noi, teleportati in traficul din Delhi. Asta da lectie de rabdare!

Am vizitat in Delhi locuri care mi-au spus istoria ocupatiei musulmane in India, o perioada sangeroasa si controversata, ce a tinut cam 700 de ani. Apoi, am aflat despre anii de colonizare britanica, dar si despre zei hindusi si obiceiuri antice care dainuie si astazi.

In cautarea mea despre islam si musulmani in India, am vizitat Jama Masjid – a doua cea mai mare moschee din lume, ce domina Old Delhi, Qutub Minar – minaretul care simbolizeaza triumful islamului asupra Indiei, Mormantul lui Humayun – mausoleu impunator ce seamana izbitor cu Taj Mahal-ul si Gradinile Lodhi – o oaza de liniste in mijlocul celui mai agitat oras al lumii, unde localnicii fac picnicuri, se joaca cu mingea sau pur si simplu se plimba pe aleile umbroase.

In contrast cu grandoarea constructiilor islamice, am descoperit Bangla Sahib Gurudwara, lacas de cult sikh, unde zeci de mii de oameni diferiti sunt hraniti zilnic de catre voluntari. Tabloul m-a atins profund: ma uitam printr-un geam enorm la siruri, siruri de nevoiasi care isi asteptau randul la mancare, facand loc mai apoi celui din spate sa isi ia portia. Mahi, ghidul nostru, ne-a spus ca in jur de 10.000 de oameni sunt primiti aici indiferent de varsta, statut social, religie sau etnie, in fiecare zi, de dimineata pana seara. Bucataria a completat scena la care asistam uluita: cazane uriase clocotind, cratiti si tigai fumegand, femei care invarteau aluat, barbati care amestecau in cazane, sunete asurzitoare de vesela, o forfota continua care reda exact ce inseamna India: viata.

Un alt loc foarte drag mie, de o spiritualitate aparte, este ultima locuinta a lui Mahatma Gandhi, o casa simpla si modesta, devenita muzeu. Ajunsa aici, mi-am dorit sa explorez fiecare coltisor, sa absorb toate invataturile „parintelui natiunii” si sa ii aflu povestea unica. Gandhi continua sa emotioneze si sa inspire atat oameni de rand, cat si mari conducatori ai lumii, a fost si este un model de ambitie si modestie. Acest om, care cantarea numai 40 de kilograme, imbracat in straie simple, cu un zambet senin pe fata, a redat libertatea Indiei dupa aproape 1000 de ani de asuprire si a alungat Imperiul Britanic prin tactici non-violente, cu o iscusinta extraordinara si cu o intelepciune desavarsita.

Ultima oprire in Delhi a fost la Templul Akshardham, templu hindus opulent, inaugurat in anul 2005. Akshardham nu este totusi doar un templu, ci este un complex spiritual si cultural, unde au loc tot felul de activitati si expozitii cu trimitere la hinduism si armonie. Grandoarea lui m-a coplesit din prima clipa: exteriorul este impodobit cu sculpturi minutioase, iar interiorul este decorat cu statui ale deitatilor hinduse, cu motive florale si animale fantastice, cu pietre semipretioase si insertii aurite. In mijloc, troneaza statuia din aur masiv a lui Swaminarayan, un guru al secolului al XVIII-lea, caruia ii este dedicat acest templu. Am incheiat vizita la Aksardam cu spectacolul de lumini si apa, care spune povestea intruchiparii elementelor naturale care doresc sa domine lumea, insa in cele din urma, inteleg ca nu pot trai decat in armonie, fiecare facandu-si datoria.

Am lasat Delhi-ul zbuciumat in urma si am pornit spre Jaipur, capitala statului Rajasthan. Jaipur are un alt ritm decat Delhi, ceva mai lent si mai linistit, oferindu-mi ragaz sa experimentez culoarea locala mai in amanunt. Atractia principala este Fortul Amber, unde am urcat pana sus, in fortareata, si unde vanzatorii ambulanti nu cunosc conceptele de „a renunta” si de „spatiu personal”. Cheia este sa ii ignori complet sau sa fii foarte ferm pentru ca efectiv te agaseaza pana cedezi. Fortul Amber este un loc ce reda istoria captivanta a familiei regale a Jaipurului si care fascineaza prin povesti ale imparatilor si ale concubinelor acestora. Am savurat din plin cele doua ore petrecute aici, am calatorit in trecut si m-am reintors cu picioarele pe pamant, nerabdatoare sa descopar urmatoarele obiective.

Am vizitat apoi City Palace sau Palatul Orasului, unde familia regala a Jaipurului locuieste si in prezent. Peste drum de City Palace, se afla Jantar Mantar, observatorul astronomic in care se afla cel mai mare cadran solar din lume, cu o acuratete de doua secunde. Este locul unde am realizat calitatile poporului indian si contributia adusa umanitatii: au fost astrologi de seama, medici desavarsiti si ingineri iscusiti. Chiar si in zilele noastre, India ofera intregii lumi profesionisti adevarati in medicina si inginerie. Am incheiat ziua cu vizita la un atelier de tesaturi si covoare, apoi la un atelier de bijuterii pe care il recomand cu caldura, Jaipur fiind recunoscut international pentru prelucrarea de pietre pretioase si semipretioase. In final, am oprit la piata locala. Stradutele pietei frematau sub privirea mea hipnotizata si, cu timiditate, am decis sa ma aventurez printre magazine si localnici. Aici am gasit mirodenii la preturi foarte bune, esarfe din matase de calitate, suvenire de tot felul pe care, in Agra, le-am gasit mai scumpe. Asadar, am concluzionat ca aici este locul ideal pentru shopping.

Am plecat spre al treilea si ultimul oras din Triunghiul de Aur, Agra. Pe drum insa am facut o oprire intr-un loc cel putin inedit: Templul Maimutelor. Templul nu este un loc turistic, insa curiosii se opresc pentru a vedea sutele de maimute la ele acasa.

Dupa cinci ore de mers cu autocarul, am ajuns in Agra, un oras mic, comparativ cu marile orase ale Indiei. Agra este renumit pentru principala atractie a Indiei: Taj Mahal-ul. Majoritatea turistilor care ajung in India vin pentru a vedea cea mai frumoasa constructie din lume, simbol al iubirii eterne. India inseamna insa mult mai mult decat Taj, Taj Mahal-ul nu face decat sa completeze tabloul experientei hinduse intr-un mod sublim. Cum s-ar spune, este cireasa de pe tort. Este exact cum il stiam din documentare: stralucitor, elegant, dominand mandru Raul Yamuna. Am avut strania senzatie ca Taj-ul are personalitate proprie si ca este constient de maretia si faima sa, vrajindu-ma cu frumusetea nemasurata. Neclintit si totusi plin de viata, alb si totusi cu nuante ireale de crem, gri si roz, acest monument este definitia perfectiunii. Arhitectura si simetria ireprosabila a Taj Mahal-ului, demonstreaza ambitia nebuneasca a lui Shah Jahan.

Ajunsa la finalul aventurii mele in India, m-au incercat din nou o sumedenie de emotii: melancolie, tristete, dar si bucuria de a fi avut ocazia sa cunosc un popor extraordinar, cu valori adanc inradacinate in ADN-ul lui, cu oameni care inspira prin felul lor de a fi si de a se comporta, oameni care m-au invatat ca hinduismul nu este o religie, ci un mod de viata si ca, oricat de greu ne este uneori, viata merita traita. Pentru mine, India a insemnat o revolutie interioara: m-a socat, m-a revoltat si m-a impresionat in toate modurile posibile. Eliade, care a iubit aceasta tara cu patima, a spus: „India are meritul de a fi adaugat o noua dimensiune in Univers: aceea de a exista liber.”

A doua parte a incursiunii mele asiatice m-a purtat in China, tara dragonilor si a credintelor confucianiste. Trecerea din India in China a fost foarte debusolanta: am venit de la oameni primitori si zambitori la oameni reci si conservatori, de la un popor definit de modestie si de dorinta de a servi la un popor de o mandrie ce risca sa cada in aroganta, de la o saracie de nedescris la orase futuriste. Absolut totul era opus si m-am trezit intr-o alta realitate, nevoita sa ma adaptez rapid.

Shanghai este o metropola impresionanta, aflata la granita dintre modern si science fiction. Strazile sunt impecabile, tehnologia este prezenta la fiecare pas, iar evolutia Chinei din ultimii ani este cu succes prezentata de catre acest oras extravagant. De la cladirile inalte de 600 de metri din Cartierul Pudong pana la Cartierul englezesc Bund, sinagogi si temple budiste, Shanghai-ul fascineaza prin diversitate arhitecturala, exotism, maretie si eleganta, iar superlativele definesc orasul: a doua cea mai inalta cladire din lume, Shanghai Tower (632 de metri), trenul cu cea mai mare viteza din lume (Maglev), cel mai mare si cel mai bogat oras din China, cel mai inalt hotel din lume (Park Hyatt, 492 de metri). Mi-am dorit foarte mult sa merg cu faimosul Maglev (Magnetic Levitation), trenul magnetic cu cea mai mare viteza din lume – 431 km/h. Trenul leaga centrul orasului de Aeroportul Pudong si parcurge distanta de 30 de kilometri in doar sapte minute. A fost o experienta plina de adrenalina, ca de altfel toate experientele din Shanghai. Seara, am fost la un show acrobatic, unde am fost ca intr-o transa timp de mai bine de o ora si jumatate – cat a durat spectacolul. A fost o alta dovada a perfectionismului chinezilor, a faptului ca sunt extrem de muncitori si ambitiosi. Show-ul m-a tinut intr-o tensiune continua, m-am bucurat la fiecare reprezentatie ca un copil si am plecat de acolo foarte incantata. Bineinteles ca am urcat si in Financial Tower, de unde panorama Shanghai-ului iti taie respiratia. Am avut noroc si de vreme frumoasa, fara smog, iar vizibilitatea a fost foarte buna.

Daca aveti mai multe zile la dispozitie, puteti gusta din China pitoreasca mergand in Zhujiajiao, oras antic supranumit si Venetia Shanghai-ului, aflat la 70 de kilometri de Shanghai. Este un oras fermecator, cu arhitectura traditionala si curti interioare construite conform conceptului feng-shui, cu canale pe care se plimba alene gondolele cu turisti, cu magazine cu suvenire si mancare traditionala. Este o escapada din verva metropolei.

Dupa trei zile petrecute in sofisticatul Shanghai, am plecat cu trenul spre Xi’An, un oras ceva mai pitoresc, aflat in nord-vestul Chinei, recunoscut pentru Armata de Teracota. Am parcurs aproape 1200 de kilometri in sase ore, trenul atingand pana la 300 km/h. M-a fascinat tehnologia avansata a Chinei si infrastructura foarte bine pusa la punct. Xi’an este un oras fain in care am descoperit istoria dinastiei Tang, dinastie foarte toleranta, care a contribuit masiv la dezvoltarea culturala si artistica a Chinei.

Armata de Teracota, descoperita accidental in 1974 de catre un fermier care sapa o fantana, este inca o dovada a grandorii ce caracterizeaza China. Tabloul celor 8000 de soldati in marime naturala este impresionant si totodata macabru. Aceste statui au trasaturi fizice extrem de reale… atat de reale incat am avut impresia ca se vor misca din clipa in clipa, insa ei stau nemiscati, incremeniti in timp, fixand cu privirea fiecare trecator. Este imposibil sa nu fii un pic inspaimantat la vederea acestor gardieni ai Imparatului Qin Shi Huang, imparat care a ramas in istoria Chinei ca cel mai crud conducator. Plimbandu-ma prin acel perimetru, inconjurata fiind de miile de soldati nemiscati, mi-am dat seama inca o data ca ambitia dusa la extrem sta la baza acestui popor.

Ultima mea oprire a fost in capitala, Beijing, centru cultural si istoric al Chinei. Este cu precadere un oras ce pastreaza acel aer al dinastiilor de mult apuse si traditionalismul chinezesc, toate acestea combinate cu un comunism rigid. Beijing-ul aduce la lumina istoria dinastiilor si obiceiurile acestora prin controversatul Oras Interzis. Orasul Interzis este un „must”, fiind, alaturi de Marele Zid, una din cele mai importante atractii ale Beijing-ului.

Chinezilor le-a placut dintotdeauna maretia, asadar am intalnit in Beijing un alt superlativ: cea mai mare piata din lume, Piata Tiananmen, un spatiu deschis enorm in mijlocul caruia troneaza Mausoleul lui Mao Zedong, fondatorul partidului comunist si al Republicii Populare Chineze. Stand in mijlocul pietei, am trait puternice sentimente de indignare, cunoscand povestea revoltei din 1989, incident despre care ghizilor – si chinezilor in general – le este interzis sa vorbeasca. China insa trebuie luata ca atare si acceptata ca fiind o tara cu valori profund comuniste. Am admirat puterea lor de munca, devotamentul fata de tara si dezvoltarea fantastica din ultimii 20 de ani. Toti chinezii vorbesc foarte frumos despre tara lor si sunt foarte constienti de puterea economica de neegalat a Chinei in lume. Michael, ghidul din Beijing, mi-a zis un lucru foarte interesant, care mi-a dat de gandit. Vorbind cu el despre comunism, mi-a spus: „Te-ai gandit vreodata cat de greu este sa tii sub control o tara cu o populatie de 1.400.000.000 locuitori? Niciun alt conducator al lumii nu are aceasta responsabilitate si nu stie cum este si, din afara, este usor de criticat.” Avea dreptate. Mi-am dat seama ca poporul chinez are nevoie sa fie manat si condus, are nevoie sa fie controlat. Asta explica disciplina Chinei.

Am pus punct periplului meu de 16 zile in Asia cu vizita la Marele Zid Chinezesc, unde am avut noroc de o zi superba, cu soare. Am vizitat sectiunea Mutianyu, aflata la 100 de kilometri de Beijing. Acolo am petrecut doua ore. Marele Zid este o megastructura impresionanta si are o poveste fascinanta ce se intinde de-a lungul a mai bine de o mie de ani. Constructia a inceput in timpul Imparatului Qin Shi Huang, intre anii 220 si 206 BC, iar forma actuala a prins contur in timpul dinastiei Ming (1368 – 1644). Cadrul natural este absolut incantator, iar eu m-am bucurat de un pic de timp liber, cu o cafea in mana, admirand zidul serpuitor si muntii semeti scaldati de razele soarelui.

Amprentele lasate de locurile vizitate, de oamenii intalniti si de cultura atat de diferita din cele doua tari au fost atat de puternice incat Asia a devenit o bucatica din mine. Particica asta o sa o port mereu cu mine, mi-am asumat-o si o iubesc asa cum iubesc libertatea indienilor si ambitia chinezilor. Aceste doua tari sunt intr-un puternic contrast, iar faptul ca le-am vizitat impreuna mi-a facut experienta si mai socanta pentru ca am putut face o comparatie la cald. Ambele sunt marete in felul lor, ambele m-au inspirat in felul lor si au reusit sa ajunga la sufletul meu.

Am tot incercat sa sumarizez experienta si sa trag o concluzie din aceasta calatorie, insa adevarul este ca o concluzie este prea putin lucru, iar adevarata calatorie incepe abia dupa ce te intorci.
Sabrina Stasencu