Indonezia, dincolo de Bali – iulie

Pentru ca Indonezia are peste 17.000 de insule, toate la fel de frumoase si interesante.
Cand te gandesti la Indonezia, te gandesti la Bali, asa-i? Da, si noi, dar eu am descoperit-o dincolo de faima micutei insule vestite pentru terasele de orez si temple. Pentru mine, Indonezia are deja un alt farmec, chiar daca Ubud ramane in continuare incrustat in inima mea. Nu uitam niciodata prima iubire, nu?
Dar haideti sa va port prin aceasta calatorie incredibila pas cu pas. Si primul pas pe pamant indonezian a fost Jakarta, dupa un lung si obositor zbor. Dar chiar si asa, obositi si cu energia scazuta, am gustat si savurat acest oras prin toti porii. Orasul e foarte mare, mai mare decat m-as fi asteptat si extrem de aglomerat. Nu degeaba se mandreste cu cel mai populat oras din Indonezia, cu o cifra impresionanta de peste 10 milioane de locuitori.

Ghidul nostru ne-a aratat orasul cu mult entuziasm si asa am vizitat cele mai important obiective turistice. Monumentul National, cu care se mandresc toti localnicii pentru ca simbolizeaza libertatea, lupta pentru independenta si formarea unei noi natiuni, se afla intr-o piata, inconjurat de un parc. Zona e destul de aglomerata si multi turisti se inghesuie sa urce pe platforma monumentului pentru a privi orasul de la inaltime. Noi nu am reusit sa facem asta pentru ca era coada foarte mare, insa am intrat in muzeul de la baza cladirii unde am aflat despre istoria zbucuimata a indonezienilor. Am vizitat apoi si Muzeul National unde am aprofundat istoria si am descoperit viata localnicilor asa cum era ea si este in continuare in unele insule.

Turul nostru a continuat cu partea veche a orasului si am ajuns in Piata Fatahillah. Aici localnicii inchiriaza biciclete si palarii colorate si se distreaza de minune dand ture in jurul pietei. A fost o pata binevenita de culoare si bucurie pentru ca noi eram deja obositi dar, vazandu-i pe cei mici cu zambetele pana la urechi, ne-am revigorat si am mers sa mancam. Si nu oriunde, ci la Café Batavia, un restaurant situat intr-o cladire coloniala datand din 1830, care a servit ca resedinta, biroul catorva guvernatori olandezi si apoi depozit. Cladirea a fost restaurata si decorata in stilul anilor ’30. Daca treci vreodata prin Jakarta, nu rata o masa sau o cafea aici. Atmosfera te duce in trecut si te izoleaza de toata nebunia din oras.
Dupa o masa copioasa – aici am mancat cel mai bun “chicken satay” (frigarui de pui cu sos de alune) – am pornit spre Sunda Kelapa Harbour, vechiul port comercial al orasului care inca mai trimite vase incarcate cu tot felul de produse catre Borneo, Sulawesi si Sumatra. Desi zona nu este spectaculoasa, a fost interesant sa vedem barcile vechi care au rezistat timpului si oamenii care isi desfasurau activitatea zilnica.
Urmatoarea oprire a fost Moscheea Istiqlal. Este prima moschee ca marime din Asia de Sud-Est si a treia in ceea ce priveste capacitatea: poate gazdui in jur de 200.000 de persoane. Este impresionanta!
Vis-à-vis de moschee troneaza catedrala romano-catolica Sf. Maria, construita in stil neo-gotic. Aici ne-am incheiat turul de oras si ne-am indreptat lenesi catre hotel, dupa o zi lunga si plina de obiective interesante, cu lucruri noi si fascinante invatate despre acesta tara care continua sa ma uimeasca.

In urmatoarea zi am plecat spre Medan unde aveam sa ne intalnim cu urangutanii. Dar inainte am facut o oprire la Taman Mini, un parc cultural, un fel de muzeu al satului in care sunt dispuse pe zone casele traditionale din Indonezia. Aici am vazut cum traiesc oamenii in satele din principalele insule: Java, Sumatra, Bali, Sulawesi, Papaua, Timor si Borneo. Arhitectura este impresionanta, majoritatea caselor fiind construite din lemn si decorate in stil traditional specific fiecarei regiuni. Am intrat in cateva dintre ele ca sa vedem cum era impartita familia, unde dormea fiecare membru, chiar si unde ii tineau pe cei care treceau intr-o alta viata. Te loveste simplitatea cu care isi desfasurau activitatile zi de zi, fara urma de tehnologie, viata lor fiind bazata pe familie, agricultura, pescuit, vanat si pe credinte stravechi. Am parasite parcul cu dorinta de a vizita candva insulele Sulawesi si Papupa pentru ca m-a fascinat cultura si viata de acolo.

Am ajuns in Medan dupa un scurt zbor si am mers direct catre hotel. Ca de obicei, ne-a intampinat traficul haotic cu care incepeam sa ne obisnuim. Medan este al patrulea oras ca marime din Indonezia si capitala insulei Sumatra. Deoarece dimineata urmatoare am pornit spre o noua destinatie, nu am avut timp sa il descoperim, dar am iesit seara intr-o plimbare in cautarea unui restaurant. Pe drum ne-a abordat un localnic care, uimitor, stia de Romania pentru ca avea prieteni romani si chiar fusese in Vama Veche. Am mai intalnit in calatoriile mele localnici care stiau de Hagi si Nadia Comaneci sau chiar de Andreea Marin, dar niciunul care sa fi fost in tarisoara noastra si mai ales la Vama Veche.

Am pornit urmatoare zi de dimineata spre Bukit Lawang, un satuc situat langa Parcul National Gunung Leuser. Desi distanta nu e mare, drumul a durat aproximativ 4 ore din cauza traficului aglomerat si a drumurilor proaste. Am intrat in zona plantatiilor de palmier si am intalnit foarte multe camioane care transportau nucile de palmier catre fabrici pentru procesare. Ghidul nostru ne-a povestit despre plantatiile de palmier si despre cum se recolteaza nucile. Am facut si noi o oprire in una dintre plantatii si ne-am plimbat printre palmieri, de altfel o oprire binevenita.
Dupa-masa am ajuns in Bukit Lawang. Ne-am cazat intr-un lodge situat la baza junglei, cu multe bungalow-uri. Ca sa ajungi la acest lodge este nevoie sa traversezi un pod suspendat, unul din zecile de poduri din sat. Satul este foarte animat, plin de turisti care isi asteapta ghizii pentru trekking in parc, localnici care gatesc pe marginea drumului, dar mai ales copii care se scalda cu bucurie in rau. Am facut si noi o plimbare in sat, dar inainte ne-am aprovizionat cu ananas proaspat de la un localnic. Trebuie sa stiti ca fructele in Indonezia sunt atat de bune si aromate, incat ai putea trai doar cu ele zile intregi, asta daca nu esti foarte pofticios sa vrei sa gusti din toate minunatiile gastronomice pe care le intalnesti la orice pas. De la pesti la gratar la banane prajite, toate arata la fel de bine.
Desi satul este unul sarac, cu foarte multe case incropite din tabla, lemn sau caramida, unele neterminate, altele parca stau sa cada, oamenii de acolo se bucura de fiecare fata noua, de fiecare turist care vine sa le vorbeasca sau pasesc in restaurantul sau magazinul lor. Am intalnit acolo foarte multa caldura si multe zambete si energia transmisa de bucuria copiilor care se joaca in rau este molipsitoare.

Intalnirea de a doua zi cu urangutanii a fost magica. Am pornit bine echipati, cu bocanci si multa apa dupa noi, spre Parcul National Gunung Leuser, intr-un trekking de aprox. 3 ore. Primul urangutan pe care l-am vazut statea linistit intr-un copac, o pata rosie de culoare care se uita la noi pe atat de curios pe cat ne uitam si noi la el. Am avut apoi noroc sa ne intalnim si cu o mama si puiul ei; mama mai precauta, statea la distanta, dar puiul s-a apropiat destul de mult si am putut sa ii facem multe poze si sa il studiem pe indelete. Este extradordinar sa ii vezi in mediul lor natural. Fiind specie pe cale de disparitie, cu foarte putine exemplare ramase in Sumatra si Borneo, guvernul Indoneziei face eforturi pentru conservarea lor si pentru protejarea habitatului. Cu toate astea, din cauza extinderii plantatiilor de palmier, habitatul lor este din ce in ce mai restrans. Exista cateva ONG-uri in zona care ajuta la conservarea speciei si incurajeaza si turistii sa ajute prin donatii sau voluntariat.
Pe langa urangutani, desi ei au fost vedetele incursiunii noastre, am vazut si alte cateva specii de maimute: macacii care erau cam obraznici, maimutele Punky denumite asa din cauza crestei punk (ele de fapt sunt denumite oficial Thomas Leaf Monkey si sunt endemice Sumatrei de Nord), maimuta gibon.

Ne-am intors in Medan si, inainte sa plecam spre urmatoarea destinatie, am vizitat cateva obiective: Marea Moschee in alb si albastru unde am intalnit cativa localnici foarte prietenosi, Palatul Regal care imbina arhitectura traditionala Malay cu elemente islamice si europene. In interiorul palatului vei gasi fotografii ale familiei regale, obiecte de mobilier si armament. Urmatoarea oprire a fost la Templul Chinezesc, jumatate budist si jumatate islamic, plin de statuete reprezentand diverse zeitati.

Urmatoarea noastra destinatie a fost Jogjakarta. Jogja, asa cum numesc localnicii acest oras, este vestit pentru templele Borobudur si Prambanan, acestea fiind principalul motiv pentru care turistii aleg sa faca o oprire aici.

Borobudur este cel mai mare templu budist din Asia si, vazut de sus, forma lui se aseamana cu cea a unei mandale. Intr-o zi senina, si cu putin noroc, poti vedea de aici vulcanul Merapi, unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia. Monumentul a fost conceput ca o viziune budista a cosmosului in piatra, incepand cu samsara (pamantul) si urcand spre nirvana (raiul budist). Structura templului se imparte in trei nivele, fiecare reprezentand cate o diviziune a cosmologiei budiste: Kamadhatu (o lume a dorintelor), Ruphadhatu (sfera tranzitionala) si Arupadhatu (sfera perfectiunii, spirituala, iluminarii). In templu se gasesc 504 statui ale lui Buddha. Potrivit localnicilor, Buddha s-a nascut de 504 ori, inainte de a se naste ca Print Siddhartha, sub diferite forme de zeu, rege, print, invatator, hot, sclav, si de multe ori a luat forme de animale ca leu, caprioara, maimuta, cal, testoasa. 432 de statui ale lui Buddha se afla de-a lungul coridoarelor si alte 72 pe coridoarele circulare, superioare, putin vizibile, fiind acoperite de stupe. Templul este foarte mare si ai nevoie de cel putin 2 ore sa il descoperi pe indelete. Totodata, este si foarte aglomerat, fiind cel mai vizitat obiectiv din Indonezia.

Ne-am oprit apoi sa vizitam templul Mendut, mai mic ca dimensiune dar la fel de spectaculos. Aici ne-am imprietenit cu copii care se jucau langa un imens ficus din care atarnau liane. Langa templu se afla si o piata locala, un prilej bun de a mai cumpara cateva suveniruri pentru cei dragi de acasa.

Am pornit spre Prambanan, cel mai mare templu hindus din Indonezia si unul dintre cele mai mari din Asia. Dateaza din secolul al IX-lea si este inscris in Patrimoniul Mondial UNESCO. Arhitectura este tipic hindusa, cu forme inalte si ascutite. Templul este dedicat celor trei principali zei din cultura hindusa: Brahma (creatorul), Vishnu (protectorul) si Shiva (distrugatorul), fiecare fiind reprezentat prin cladiri individuale. Am ajuns aici la apusul soarelui, momentul perfect pentru a admira acest complex in toata splendoarea lui.

In urmatoarea zi am pornit spre Tosari, locul de unde poti vedea Muntele Bromo. Vazusem atat de multe fotografii cu Mt. Bromo si citisem atat de multe despre el, dar nimic nu ma putea pregati pentru ceea ce avea sa urmeze, o experienta unica, aproape magica, as indrazni sa spun. Din Jogjakarta pana in Tosari am mers cu trenul o buna bucata de drum, apoi cu autocarul, apoi cu un minibus care ne-a dus pana la ~1.700 m altitudine. Am ajuns seara la hotelul nostru cocotat pe un deal, cu priveliste minunata pe care aveam sa o descoperim abia a doua zi pentru ca era deja noapte cand ne-am cazat. Ne aflam intr-o zona cu vulcani activi si am simtit asta pe pielea noastra, cand la cina a inceput totul sa se miste cu noi. A fost un tremur usor, nimic grav, dar care ne-a facut mai constienti de zona in care ne aflam.
Itinerarul nostru includea rasaritul la Mt. Bromo. Trebuie sa stiti ca pentru asta e nevoie sa te trezesti la 3:30 dimineata si sa mergi aprox. 40 minute cu jeep-urile pe un drum serpuitor pana la un punct de belvedere. Chiar daca soarele incepe sa rasara in jurul orei 05:30, trebuie sa ajungi acolo mai devreme pentru ca este foarte aglomerat, sute de turisti se ingramadesc sa vada rasaritul. Este, intr-adevar, spectaculos. Cand primele raze lovesc vulcanul, acesta ti se dezvaluie impreuna cu Muntele Batok si Vulcanul Semeru, care fumega in departare. Nu stiu daca reusesc sa descriu in cuvinte sentimentul pe care l-am trait acolo, urmarind lumina care devenea din ce in ce mai puternica peste vale. Eram atat de multi oameni acolo, dar parca eram singura si, privind acest vulcan de undeva de sus, m-am simtit atat de mica. E o experienta care trebuie incercata macar o data in viata, chiar daca acolo, cu tine, vor mai fi multe suflete incercate, poate, de aceleasi sentimente. A fost ceva ce nu voi uita niciodata, o amintire la care ma voi intoarce mereu cu drag.
La ora 7:00 deja nu mai era nimeni sus; toata lumea se urca in jeep-uri pentru a cobora in caldera si pentru a urca pe marginea vulcanului. Da, pe marginea unui vulcan activ! Asta da adrenalina! Caldera era acoperita de ceata, o vazusem de sus, si noi am coborat in acea ceata, in acea “Mare de Nisip”, cum o numesc localnicii. De acolo poti merge pe jos pana la baza sau poti inchiria cai. Drumul nu este foarte lung si, chiar daca nu puteai sa vezi nimic in fata, nu aveai cum sa te pierzi pentru ca toata lumea mergea in aceeasi directie. Odata ajunsi la baza, a trebuit sa urcam 253 de trepte. A fost foarte aglomerat, toti turistii care se aflau la punctul de belvedere s-au mutat aici, acesta fiind itinerarul turului. Cand am ajuns sus, a trebuit sa fiu foarte atenta pe unde pasesc deoarece lumea se inghesuia ba sa coboare, ba sa urce. Te poti plimba pe marginea craterului daca esti mai aventuros. Pe o mica portiune exista bare de protectie, doar in zona treptelor. Privelistea este fantastica! Atat in interiorul vulcanului cat si asupra calderei. Daca ai mai mult timp la dispozite, asteapta pana pleca toti turistii si vei avea vulcanul doar pentru tine. La ora 8:30 deja nu mai era nimeni acolo si jeep-urile plecasera demult.

Ne-am intors la hotel pentru micul dejun si ne-am pregatit pentru urmatoarea destinatie: Ubud, centrul cultural si artistic al insulei. Ubud se diferentiaza de celelalte zone, chiar daca a devenit si el foarte turistic. Este faimos pentru terasele de orez si atmosfera relaxata, pentru mancarea foarte buna si restaurantele si cafenelele in care vei gasi intotdeauna expati cu cate un laptop, savurand cafeaua de dimineata si lucrand de la distanta, din acest paradis al nomazilor. Pentru a descoperi orasul e nevoie sa poposesti aici cateva zile, sa te plimbi pe toate stradutele, sa mergi la Palatul Regal, la un spectacol de muzica de dans, sa te trezesti de dimineata si sa mergi la piata locala de unde poti achizitiona fructe proaspete, sa explorezi Monkey Forest unde macacii sunt prietenosi atata timp cat le aduci alune si banane, sa mergi la un spa unde te vei rasfata timp de cateva ore.

Din Ubud poti ajunge foarte usor la cele mai importante temple de pe insula: Tanah Lot situat la malul marii, care nu trebuie ratat, Taman Ayun situat langa o plaja cu nisip negru, Pura Besakih sau “Templul Mama” cum il numesc balinezii, Ulun Danu situat in partea de nord a insulei, pe malul unui lac. Sunt foarte multe temple in Bali, fiecare la fel de interesant. Se spune ca Bali este insula zeilor, insula celor 1000 de temple, si asa este: fiecare casa, institutie, piata, sat are cate un templu.

Daca vrei sa explorezi mai pe indelete viata locala, te poti aventura pana in estul insulei, la Templul Pura Lampuyang sau “Heaven Gate Temple”, cum il numesc turistii. Din Ubud vei face destul de mult pana acolo, aprox. 3 ore si jumatate, dar vei trece prin sate si orase si vei avea ocazia sa vezi cum traiesc balinezii dincolo de zonele turistice. Templul a capatat destul de multa faima in ultima vreme si era foarte aglomerat cand am ajuns acolo, pe la pranz. Cea mai vestita parte a templului este poarta prin care poti vedea, intr-o zi senina, Muntele Agung in toata spelndoarea lui. Toata lumea se inghesuie sa faca poze cu aceasta poarta si cozile pot fi uneori destul de mari, asa ca asigura-te ca ajungi aici dimineata devreme sau dupa amiaza tarziu ca sa te poti bucura in liniste de priveliste.

Pentru ca Bali este singura insula cu majoritatea populatiei de religie hindusa, cultura si obiceiurile de aici sunt diferite de restul tarii. Balinezii aduc ofrande in fiecare zi si aseaza in fiecare dimineata cosulete cu flori, frunze si alte obiecte in fata caselor, magazinelor si templelor. Fac asta pentru prosperitate si pentru a alunga spiritele rele. Acest obicei face parte din viata de zi cu zi a localnicilor.

Tocmai pentru ca Bali este vestita pentru terasele de orez, nu trebuie sa ratezi o vizita la Jatiluih Rice Fields care face parte din patrimoniul UNESCO. Aici te poti plimba printre terasele de orez si poti invata despre cum se planteaza orezul, despre faimosul sistem de irigatii subak sau poti interactiona cu localnicii care lucreaza pamantul.

Din Ubud am plecat spre Komodo, insula vestita pentru dragonii de Komodo, specie endemica ce se gaseste doar in cateva insule din acest arhipelag. Am ajuns seara tarziu in Labuan Bajo, un orasel situat pe insula Flores, punctul de plecare spre Komodo.
Ne-am trezit in urmatoarea dimineata foarte devreme, in jurul orei 4:00 pentru un mic dejun extrem de matinal, dar foarte copios, iar la ora 05:00 eram deja in port, pe barca noastra privata pentru o zi “pe mare”. Prima oprire a fost Insula Padar, dar pana acolo am trecut pe langa alte insule mai mari sau mai mici, am navigat prin acest arhipelag si ne-am minunat de frumusetea peisajului. Rasaritul vazut din barca a fost extraordinar! In Padar am ajuns in jurul orei 09:30, pe un soare arzator. Principalul motiv pentru care am oprit aici a fost punctul de belvedere de unde se pot vedea 3 plaje de culori diferite. Ascensiunea nu este grea, sunt construite trepte pana sus dar, pentru ca insula este destul de arida, fara vegetatie inalta, fara copacii care sa tina umbra, a fost destul de greu sa suportam caldura. De aceea recomand sa aveti multa apa, palarii de soare, crema cu factor ridicat de protectie si incaltamine sport. Cu cat urci, cu atat ti se dezvaluie peisajul! Nu-mi venea sa cred ca am ajuns acolo si continuam sa il intreb pe ghidul nostru daca privelistea este intr-adevar atat de minunata pe cat vazusem eu in poze. Si este! Iti taie respiratia! De sus poti vedea o plaja cu nisip roz, mai in departare o plaja cu nisip negru si marea mai inchisa la culoare si plaja cu nisip alb si marea turcoaz pe care am debarcat noi. Am poposit acolo, in varf, timp de cateva zeci de minute si am facut multe poze. La intoarcere ne-am aventurat pe plaja cu nisip negru, de fapt o plaja pe care s-au adunat multe reziduuri aduse de mare (lemn si corali morti) si pietre slefuite de valuri. Am plecat din Padar cu dorinta de a ma reintoarce si de a explora mai mult pentru ca exista mai multe trasee pe care le poti face si te poti aventura dincolo de poteca batatorita de turisti.

Ne-am continuat drumul catre Insula Komodo unde am avut ocazia sa observam indeaproape vestitul dragon pentru care venisem aici. Am intalnit doi chiar aproape de biroul ghizilor locali, stateau lenesi la umbra. Unul dintre ei ne-a observant prezenta si s-a indepartat de noi destul de repede. Am pornit apoi intr-un trekking de o ora si jumatate, cautand acest animal magnific, dar nu am reusit sa vedem decat unul singur, mult mai mare si mai rapid decat ceilalti doi. A fost foarte cald, oricat am incercat noi sa ne ascundem de soare; chiar si la umbra puteai simti acea caldura tropicala care parca te topeste. Asa ca am fost foarte fericiti cand ne-am intors pe barca si am iesit in larg. Pe barca ne astepta un pranz delicios pregatit de personalul barcii: peste la gratar, pui, legume si alte preparate locale, putin cam picante pentru gustul nostru, dar foarte bune toate. Drumul inapoi a fost destul de lung, dar foarte relaxant. La un moment dat, personalul ne-a pregatit si ceva dulce: banane prajite cu topping de ciocolata sau vanilie, o incantare pentru papilele noastre si desertul perfect pentru o zi lunga.
Deoarece am mers impotriva curentului, am ajuns in port seara tarziu, dar am avut ocazia sa vedem apusul peste insulele Rinca si Komodo; cu cat soarele cobora mai mult, cu atat culorile se schimbau din portocaliu in roz si rosu aprins, iar apa capata o culoare de la albastru inchis la mov. A fost extraordinar si o experienta pe care nu o voi uita niciodata. In seara aceea am fost rasfatati la hotel cu o cina bogata in preparate locale dar si internationale, unii dintre noi simtind deja nevoie de mancarea noastra romaneasca fara condimentele exotice si chili.

Am parasit Insula Flores in urmatoarea zi si ne-am intors in Bali pentru cateva zile de relaxare la plaja, in zona de sud a insulei. Ne-am cazat in Kuta, un oras vibrant si extrem de turistic, cu multe magazine, baruri si restaurante pentru toate gusturile. In cele 2 zile ne-am relaxat la piscina si am explorat statiunea, am facut ultimele cumparaturi pentru cei dragi de acasa si ne-am pregatit emotional pentru zborul lung spre casa. Cel putin eu, pentru ca mi-a fost greu sa parasesc aceasta insula, aceasta zona a Indoneziei care mi-a intrat in suflet si la care ma mai trezesc visand din cand in cand.

A fost o calatorie care a imbinat cultura cu viata locala, istoria cu obiceiuri stravechi, cu plaje minunate si multa natura, dar si orase vibrante. Dar mai ales oamenii frumosi pe care i-am cunoscut ma fac sa-mi doresc sa revin aici si sa retraiesc toate aceste experiente minunate.

Indonezia, see you next time!
Cristina Paduraru