Cambodgia, Vietnam si Laos inseamna Indochina. Indochina este un spatiu prins intre mistic si istorie, puternic influentat de cultura chineza care il margineste la Nord si cea indiana din Sud, dar si de Occidentul care a manifestat mereu interes pentru a-i cunoaste misterele.
In orice colt ai merge aici, chiar si cele mai tehnice lucruri sunt inconjurate de o aura mistica. Popoarele Indochinei, greu incercate de-a lungul istoriei, sunt poate cel mai bun exemplu ca un zambet vindeca si ca viitorul se construieste din fapte, dar mai ales din visuri.
Cand te hotarasti sa calatoresti in Indochina, mergi de fapt cu un pas mai aproape de tine. Indochina inseamna istorie si date exacte, insa este si o imensa provocare pentru toate simturile.
Cambodgia
Cambodgia este o destinatie complexa. Aici poti sa faci trekking, mountain biking, sa te relaxezi la plaja, sa practici sporturi nautice, sau pur si simplu sa explorezi. Istoria acestei tari este impresionanta. Daca te lasi purtat de curiozitate, vei intalni la fiecare pas radacini puternice care leaga prezentul de trecut – fie ca mergi pe stradutele inguste si intortocheate sau ca te pierzi prin jungle.
Sfatul Eturia: exploreaza complexul architectural Angkor Wat, unde se spune ca s-ar fi folosit mai multa piatra decat pentru Marile Piramide egiptene. Cateodata, frumusetile orasului Phnom Penh par sa paleasca la amintirea dictaturii comuniste a khmerilor rosii. Dar Phnom Penh nu e doar atat, e o fila din istoria Cambodgiei, pe care o vei “citi” pe nerasuflate, in timp ce savurezi (sau macar incerci) o tarantula prajita – e o delicatesa aici.
Vietnam
Fie ca urmezi aromele mancarurilor preparate pe stradutele din Hanoi, ori iti potolesti setea de a descoperi secretele “Tinutului Dragonului Zburator”, o sa ajungi mai departe in istoria Vietnamului decat ai fi crezut.
In capitala Ho Chi Minh, vei descoperi o arhitectura asemanatoare cu stilul oraselor din sudul Frantei. Din 1887 pana in 1954, Indochina era “Indochina Franceza” – colonie franceza, iar urmele acestei perioade se vad si astazi. In Ho Chi Minh, lacasele de cult, cladirile somptuoase, muzeele, monumentele istorice, pietele pitoresti si centrele comerciale creeaza o atmosfera aparte si sunt inconjurate de o energie coplesitoare.
Sfatul Eturia: Viziteaza Parcul National Phong Na. Acesta adaposteste cea mai mare pestera din lume, Son Doong, descoperita in 2009. Aceasta pestera e atat de mare, incat are propriul sistem de paduri tropicale, cu arbori ce ajung la 30 de metri inaltime. In cel mai inalt punct din pestera, ar intra doua ceasuri Big Ben, puse unul deasupra celuilalt.
Laos
Calatorii gasesc in Laos taramuri pline de liniste, ramase neschimbate inca din vremurile stravechi.
Viziteaza capitala Vientiane, unde poti sa meditezi alaturi de calugarii din complexul Wat Sok Pa Luang sau poti sa incerci o sauna si un masaj traditional cu ierburi. Participa si la Ceremonialul Baci. Nunta, botez, calatorie, petreceri de bun venit intre prieteni, toate pot fi insotite de un astfel de ceremonial, realizat pentru purificare spirituala. El poate avea loc inainte de pranz sau de apus, ore simbolice.
Sfatul Eturia: Vino in Luang Prabang, capitala spirituala a Laosului, si apropie-te de esenta tarii. In fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, sutele de calugari in robe portocalii primesc ofrande. In centrul tarii, vei gasi Situl vaselor megalitice. 2.500 de vase din timpuri stravechi acopera campiile, iar specialistii cred despre ele ca ar fi putut fi morminte primitive. Privelistea acestor artefacte inconjoara Laos intr-un aer mistic, pe care trebuie sa il simti si tu.