China este, fara indoiala, o tara a superlativelor, un taram care a continuat sa ma uimeasca si sa-mi trezeasca admiratia pe tot parcursul itinerarului. Intotdeauna am considerat ca o calatorie este o lectie de viata si trebuie sa recunosc ca aceasta tara m-a marcat destul de mult, poate si pentru ca a fost prima destinatie extra-europeana pe care o vizitam. China nu este patria comunista pe care v-o inchipuiti. Comunismul in China inseamna deschidere, creativitate, traditie si modern deopotriva, un rau necesar pana la urma, luand in considerare vastitatea teritoriului si numarul coplesitor al populatiei.
Emotiile dinaintea plecarii s-au mai atenuat la aeroport, dupa ce am facut cunostinta cu membrii grupului. La sosirea in Beijing ploua torential si cu totii ne gandeam cum vom reusi sa vizitam metropola pe asa o vreme. Insa pana seara temerile s-au spulberat odata cu norii si ne-am putut bucura de celebra delicatesa chinezeasca – rata de Beijing. Am inceput treptat sa descoperim ca totul in China este imens, ca distantele sunt greu de apreciat mai ales datorita traficului si ca patrimoniul cultural si istoric al acestei tari este unul de exceptie. Marele Zid, Orasul Interzis, Armata de Teracota sau Templul Cerului sunt doar cateva dintre minunile create de acest popor constiincios si inventiv.
Beijing-ul este un oras incarcat de istorie, unde edificiile construite in stilul architectural binecunoscut, cu o simbolistica bogata sunt luate zilnic cu asalt de mii de turisti. In Xian ai senzatia ca totul penduleaza in jurul celei mai importante descoperiri ale secolului XX: Armata de Teracota – un sit maret, o realizare mai mult decat impresionanta, care starneste curiozitate si uimire, controversa si admiratie totodata.
Adevarata deschidere spre lume, adevaratul aer cosmopolit si elegant l-am descoperit in Shanghai, o metropola in adevaratul sens al cuvantului, unde modernul si traditionalul coexista intr-o ambianta inaltatoare.
La toate acestea s-a adaugat frumusetea spectacolelor vizionate – in fiecare oras altul – deosebite, puse in scena intr-o maniera completa, plina de creativitate si de inspiratie, pentru a evidentia specificul temei. Calugarii Shaolin te cuceresc inca din primele momente prin autocontrol, putere si profesionalism; spectacolul dinastiei Tang este o oda inchinata celei mai prospere perioade din istoria orasului Xian – exemplu de gingasie si eleganta pe ritmuri traditionale, iar acrobatiile vorbesc despre perseverenta in exercitiu, perfectiune si daruire.
Pentru majoritatea membrilor grupului aceasta calatorie a insemnat indeplinirea unui vis de o viata.
Codrina Nechita