China la superlativ – aprilie

Inainte, cand auzeam de China, ma gandeam la grandiozitate, spatii imense, mancare gustoasa si aromata, istorie bogata si extinsa si o lume cu adevarat inedita. Se spune ca nu este bine sa pleci cu preconceptii intr-o alta tara, insa nu puteam sa ma abtin sa imi imaginez ce ma asteapta intr-o tara cu aproape un miliard jumatate de locuitori.
Am aterizat tarziu in Beijing si ma asteptam ca masinile inca sa bazaie dintr-un punct in altul, ca oamenii inca sa hoinareasca pe strazi, insa, in afara de stalpii ce iluminau obosit strazile si un grup de turisti veniti din Bucuresti tanjind dupa un pat, nu puteam sa vad un suflet.

Prima mea zi in Beijing a fost exact asa cum mi-am imaginat-o. Am constientizat ca mareata capitala este cea care ma va purta printr-un vartej de bogatie istorica si culturala si m-am pregatit in consecinta. Am inceput aceasta zi plina de provocari cu Piata Tian An Men. Cand m-am uitat prima data de pe strada opusa, nu vedeam decat o multime uriasa de oameni intr-un spatiu imens, deschis si frumos pavat. Apoi am vazut si cladirea Marii Adunari Nationale pe a carei cornisa sta mandra stema tarii. Din cauza unui eveniment guvernamental, nu am reusit sa trec efectiv prin piata, insa numai stand pe strada opusa si uitandu-ma cateva minute, in timp ce ascultam discursul ghidei locale, incepea sa ma stranga putin cate putin pieptul. Oricat de mult am citit, m-am documentat si m-am „familiarizat” cu istoria acestei piete, nu am reusit sa ma pregatesc emotional pentru aceasta experienta. Totul a avut un impact mult mai intens decat m-as fi asteptat. Nici ghizii locali nu prefera sa insiste asupra informatiilor privind evenimentele din 1989, insa toata lumea constientizeaza, la fata locului, ca nu are cum sa inchida ochii si sa isi acopere urechile, in primul rand din respect. Ceea ce m-a scos din aceasta transa a fost un grup mare de elevi, toti cu palariute colorate, zambind la noi cu un pic de mirare in ochi. Ne salutau respectuosi, facand cu mana si inaintau in linii drepte catre Orasul Interzis.

Aminteam mai inainte ca avea loc un eveniment guvernamental care nu imi permitea accesul in Piata Tian An Men. Din acelasi motiv, jumatate din Orasul Interzis a fost inchis turistilor, iar intregul spatiu a fost impartit cu un cordon lung. Indreptand camera foto catre partea stanga, imi ieseau poze extrem de frumoase cu cladirile rosii (culoare reprezentand cerul, raiul) cu acoperis auriu (culoarea imperiala reprezentand pamantul), fara ca detaliile arhitecturale sa fie ascunse in spatele unui alt turist, insa odata ce ma apropiam de portile intermediare, multimea de oameni se strangea intr-un singur loc de unde nu puteam sa mai vad in fata. Pentru o fractiune de secunda, m-am ingrijorat ca ma voi pierde de grup, dar, spre surprinderea mea, toata lumea inainta fara graba, fara sa impinga si fara sa calce pe cineva. Intr-un ritm foarte lent, dar sigur si fara probleme, treceam dintr-un spatiu in altul, oprindu-ma la cateva puncte esentiale pentru informatii oferite de ghida, apoi continuam turul. Cert este ca, in aglomeratie, este greu sa apreciezi cu adevarat minunatia Orasului Interzis, insa a fost o experienta sa vad cum foarte multi turisti din China vin sa isi vada si sa isi aprecieze patrimoniul cultural, fara sa se lase deranjati de multimea turistilor din alte tari si acest lucru m-a inspirat si pe mine.

Orasul Interzis m-a uimit prin numeroase aspecte. Desigur, primul imagine care m-a impresionat a fost maretia acestuia, dupa care multimea de simboluri prin care conceptele fundamentale ale mentalitatii acestui popor sunt reprezentate. Orice aranjament al cladirilor, orice decoratiune, orice culoare folosita avea o poveste in spate si nu puteam decat sa admir capodopera unui numar imens de muncitori care au finalizat Orasul Interzis in doar 14 ani.

Ziua s-a incheiat cu o vizita la Templul Paradisului, o alta exprimare a aspiratiei catre perfectiune a chinezilor. Plimbandu-ma catre acesta, in parcul ce il inconjoara, am observat foarte multi oameni in varsta care faceau exercitii, dansau sau se angajau seriosi si concentrati intr-un joc de carti sau alte activitati. Templul Paradisului este un exemplu exceptional de arhitectura imperiala din dinastia Ming, unde imparatii dinastiilor Ming si Qing participau anual la ceremonii si rugaciuni care sa aduca o recolta bogata si prosperitate. Templul Paradisului este practic un complex de edificii religioase, cladirea principala si cea mai apreciata fiind Sala de Rugaciune pentru Recolte Bogate care facilita legatura dintre cer si pamant. Acesta este o cladire simetrica si circulara, un detaliu cu o semnificatie foarte importanta, intrucat in conceptia chinezilor cercul simbolizeaza cerul. Spre deosebire de Orasul Interzis, unde acoperisul cladirilor este de culoarea galbena, la Templul Paradisului toate edificiile au acoperis albastru, iarasi un simbol al cerului. Simboluri, simboluri si mai multe simboluri!

Punctul culminant al zilelor mele din Beijing l-a reprezentat, desigur, Marele Zid Chinezesc. Inca de cand eram mica, visam sa pasesc pe o constructie atat de mareata si incredibila, sa devin si eu un erou, un om maret care a ajuns la Marele Zid. Astfel, a doua zi am pornit spre sectiunea Mutianyu, cu o oprire la Mormantul Imparatilor Ming si o plimbare pe Drumul Sacru.

Sectiunea Mutianyu este una dintre cele mai bine coservate si mai putin aglomerate sectiuni, fata de Badaling, cea mai faimoasa sectiune. Dupa masa, cand am ajuns la zid, in afara de grupul nostru, erau numai cativa turisti pe care ii puteam numara pe degete. M-am bucurat pe deplin in completa liniste de priveliste, de grandiozitate si de emotiile intense. Ca un copil fericit, intindeam mana spre cer si simteam cum ma umplu de energie si simteam un deosebit respect pentru aproape un milion de muncitori care, fortat, si-au sacrificat vietile pentru a construi cel mai mare zid defensiv din lume. Desigur, acest zid nu este unul continuu, sunt multiple sectiuni printre care exista si unele care nu sunt construite din piatra, ci chiar din pamant. Constructiile au inceput in timpul Imparatului Qin Shi Huang, intre anii 220 – 206 i.e.n., iar forma actuala a prins contur in timpul dinastiei Ming (secolele XIV-XVII). De-a lungul istoriei si dinastiilor, au fost adaugate sau reconstruite diferite sectiuni, astfel ca zidul are o istorie lunga si este subiectul multor legende si povesti fantastice.

Am incheiat vizitele in Beijing cu Palatul de Vara, gradina imperiala inconjurata de Colina Longevitatii si Lacul Kunming care ar avea forma unei piersici, fructul longevitatii. Palatul de Vara este o adevarata delectare dupa multitudinea de informatii istorice din zilele anterioare. Plimbarea prin gradina m-a relaxat si m-a pregatit pentru drumul cu trenul de mare viteza catre Xi’An.

Ajunsa in Xi’An, am inceput sa simt discrepanta dintre cele doua orase chiar de la gara. Beijingul, in afara de atractiile turistice, poate parea mai dur, pe cand Xi’An este un oras cu o atmosfera primitoare. Am incheiat ziua cu o cina la spectacolul Dinastiei Tang, ne-am bucurat de coltunasi proaspeti si gustosi, cu diferite umpluturi, si ne-am delectat cu un spectacol inedit si fascinant. Acest spectacol este important de vazut pentru turistii care ajung in Xi’An deoarece acest oras a fost capitala timp de 13 dinastii, iar dinastia Tang a reprezentat o perioada de prosperitate, stabilitate si pace, perioada in care cultura chineza a inflorit cu adevarat.

Urmatoarea zi, m-am indreptat spre Lingtong, la aproximativ o ora de Xi’An, pentru a vizita Armata de Teracota din cadrul sitului Mausoleului lui Qin Shi Huang. Acest sit imens, chiar terifiant as spune, este dovada clara pentru frica innebunitoare de moarte de care suferea imparatul care a unificat China. Qin Shi Huang este un personaj cu adevarat fascinant al Chinei Antice, care a ajuns sa ocupe tronul la varsta frageda de 13 ani. Fiind un strateg si un politician inteligent, unii il considera un adevarat geniu. Insa cruntul adevar este ca ambitiile lui au distrus vietile milioanelor de oameni. Oricine avea o opinie diferita fata de a lui risca sa fie sanctionat grav si nu exista cale de mijloc. Desigur, cand am vizitat Armata de Teracota si am intrat in groapa cu cel mai mare numar de soldati de teracota, am fost uluita de faptul ca niciun soldat nu avea acelasi chip, uimita de toate detaliile marunte pe imbracamintea si armura acestora. Insa, pe cat observam mai atent si pe cat imi imaginam mai clar cum sute de mii de mesteri si muncitori, chiar si concubinele imparatului, au fost ingropati de vii pentru a pastra secretul acestui mausoleu, prevenind distrugerea sau jefuirea acestuia, uimirea mea incepea sa dispara treptat. Care a fost scopul acestui mausoleu dincolo de loc de inmormantare? Intreaga armata de teracota si toate zacamintele asezate in mormant aveau sa il insoteasca si sa il serveasca pe imparat in viata de dincolo. In cautarea neobosita dupa elixirul vietii, Qin Shi Huang nu a reusit sa insele moartea si se presupune ca ar fi murit prin otravire consumand, paradoxal, ceea ce credea el ca i-ar aduce viata eterna.

Parasind Lingtong, m-am indreptat inapoi spre Xi’An sa inchei ziua cu Marea Moschee si cartierul musulman. Desi ploua, am reusit sa fac ambele vizite cu un mic sacrificiu de incaltaminte si sosete umede. Marea Moschee m-a impresionat teribil, este cea mai bine conservata moschee din China – dateaza din secolul al VIII-lea, din perioada dinastiei Tang (secolele VII-IX, inceputul secolului X), si imbina armonios arhitectura islamica cu cea chineza. In secolul al VIII-lea, cand negustorii arabi au ajuns in China pe Drumul Matasii, multi dintre ei au decis sa se stabileasca aici. Stiind ca religia este un subiect tabu in China, m-a bucurat sa vad ca moscheea este inca activa si des vizitata. In cartierul musulman, mi-am dezvoltat o abilitate utila, si anume negocierea. La fiecare stand, vanzatorii ma chemau cu diferite oferte, iar obiectele la vanzare erau nenumarate si unice. Ceea ce mi-a facilitat si mai bine aceasta vizita era faptul ca aleile mai inguste erau acoperite si puteam sa ma plimb si sa inspectez suvenirele fara sa fiu afectata de ploaie.

In urmatoarea zi, dupa micul dejun, m-am dus la gara din Xi’An sa iau trenul de mare viteza catre Shanghai. Fiecare calatorie cu trenul a decurs exceptional, vagoanele au fost mereu foarte curate, iar locurile la picioare foarte spatioase.

Shanghai a fost o surpriza extrem de placuta. Pentru ca nu aveam vizite incluse in aceasta zi, mi-am propus sa merg intr-o minicroaziera pe Fluviul Huang Pu. Cel mai potrivit este seara, cand toate cladirile inalte ale orasului sunt puse in valoare prin lumini spectaculoase, aceasta croaziera de seara fiind nelipsita din orice vacanta in „Perla Orientului”.

In a doua zi in Shanghai, am vizitat Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha. Desi templul – din pacate – a devenit destul de turistic, am reusit sa simt calmul pe care mi l-am dorit odata ce am intrat in sala principala. Printre numeroase sculpturi, aici se afla si trei statui inalte ale lui Buddha, cea centrala reprezentandu-l pe Shakyamuni sau Siddhartha Gautama, fondatorul budismului. Mirosul dulce al betisoarelor parfumate m-a incantat peste masura si a fost interesant sa aflu ca se presupune ca, daca inspiri acel miros, partile corpului care te dor se vor vindeca. Din fericire, nu am avut parte de dureri, astfel nu pot sa confirm acest fapt, insa sper sa am ocazia sa vizitez un templu budist daca ma va surprinde orice durere si sa testez veridicitatea acestei credinte.

Ziua a continuat la Gradina Mandarinilor Yu, unde m-am simtit foarte bine. Nu ma indoiam ca atmosfera va fi una si mai voioasa odata ce ajungsa in gradina, pentru ca acesta este impactul odata ce omul este inconjurat de natura, chiar si aranjata fiind. Era absolut fascinant cum inotau crapii koi de diferite culori intense, portocaliu, auriu si rosu cu alb. M-am simtit ca un copil urmarindu-i cum trec sub podurile din gradina, unele chiar veneau foarte aproape de noi si se uitau cu ochii aceia mari, probabil asteptandu-se sa le oferim hrana. Dupa vizita gradinii Yu, am avut timp liber pentru cumparaturi prin zona de atlfel foarte frumoasa, cu cladiri care aveau aspectul arhitecturii traditionale chinezesti. Turul s-a incheiat cu o plimbare in cartierul Bund, intins pe partea de vest a fluviului Huang Pu. Bund este recunoscut pentru cladirile sale istorice care gazduiau bancile si casele de comert preponderent ale Regatului Unit, Frantei, Statelor Unite ale Americii si Olandei. Fatada acestor cladiri ma transportau vizual mai aproape de casa, stilul arhitectural ale acestora fiind Beaux-Arts, un fel de neoclasicism imbinat cu renascentism si baroc, prezent principal in Europa de Vest, dar si in Statele Unite ale Americii. Seara, m-am intors la hotel, am luat cina impreuna si am planificat programul nostru pentru ultima zi in Shanghai.

Pentru ultima zi, aveam programat transferul catre aeroport mai spre seara, astfel am avut destul timp la dispozitie sa vizitez Shanghai Wild Animal Park. Acesta este un complex imens, pentru mine chiar colosal si, desi nu sunt un fan al gradinilor zoo, am constatat ca animalele de aici au spatiul cat de cat corespunzator cu minimul necesar si m-am bucurat ca nu am fost despartiti de ei prin niste garduri de sarma. Am vazut foarte multe specii fascinante, printre care si ursi panda – care m-au amuzat cum se jucau impreuna si tot ce cautau era cate o gustare ascunsa strategic de ingrijitori. Dupa aceasta excursie destul de lunga, m-am intors in oras si am facut o plimbare la un complex de shopping ca sa iau suvenire pentru cei dragi.

La sfarsitul calatoriei, am reusit sa imi confirm ca in orice destinatie trebuie sa pleci cu mintea deschisa si sa gusti din atmosfera locala cat se poate de mult, astfel nu te vor intampina dezamagiri, ci o sa ai parte de experiente cu adevarat unice si pozitive. Am parasit China cu sentimente variate. Ceea ce pot sa afirm cu certitudine este ca m-as intoarce oricand, chiar si in aceleasi locuri, pentru ca am convingerea ca as descoperi ceva nou de fiecare data.
Timea