•  
  •  
  •  
  •  

In Malaezia, se intalnesc bucatariile cu specific local cu cele chinezesti si indiene, astfel incat, pentru cei care isi doresc sa experimenteze gastronomia orientala, tara este un adevarat paradis al aromelor. Localnicii sunt foarte mandri de bucataria lor si aproape fiecare oras sau sat are specialitatile sale. Cele mai multe dintre localurile in care se gaseste mancare traditionala nu sunt in calea turistilor, ci „ascunse” in cartierele localnicilor, asa ca va trebui sa le cautati pe acestea daca doriti sa degustati preparatele autentice.

banner-parteneriat-malaezia

Cum mancam?

Obiceiurile locale din timpul mesei includ mancatul cu mana, dar majoritatea resturantelor ofera tacamuri, cel putin lingura si furculita: furculita se tine in mana stanga si este folosita pentru manipularea mancarii, iar lingura se tine in dreapta si se foloseste pentru a duce mancarea la gura. Mancarea chinezeasca se serveste traditional, cu betisoarele, iar cea indiana si malaeziana, fara tacamuri (veti primi tacamuri doar daca cereti). Daca alegeti sa mancati cu mana, trebuie sa tineti cont ca trebuie sa folositi exclusiv mana dreapta, deoarece, in culturile musulmana si indiana, mana stanga este folosita doar pentru utilizarea toaletei si este considerata o ofensa folosirea ei la masa sau pentru salut. Bucataria malaeziana are drept caracterisitici folosirea din abundenta a mirodeniilor, inclusiv a celor foarte condimentate.

cum-mancam-malaezia

Ce mancam?

Nasi lemak (orez gras) este micul dejun traditional malaezian si consta in orez gatit in lapte de cocos, impreuna cu peste, alune, cateva felii de castravete si un sos iute alaturi. Uneori, se adauga si aripioare de pui.

nasi-lemak-malaezia

Rendang, denumit si curry uscat”, este un fel de tocanita pe baza de carne si sosuri condimentate, gatita pana ce se deshidrateaza aproape complet. Cea mai folosita carne este cea de vita, desi se foloseste si carne de pui sau oaie.

rendang-malaezia

Sambal este denumirea generica pentru sosurile iuti. Sambal belacan este un condiment foarte des intalnit, pe baza de chili si pasta de creveti. Sambal sotong este un fel foarte popular, pe baza de carne de caracatita gatita in sos chili iute, rosu.

Satay este un fel de kebab din carne de pui sau vita, asezonat cu un sos condimentat pe baza de alune.

satay-malaezia

Mee sunt taitei cu ou, serviti cu un sos de chili dulce, de obicei cu un ou tare si o felie de lamaie alaturi.

mee-malaezia

Deserturile malaeziene, in special aluaturile si jeleurile, sunt gatite mai ales pe baza de zahar de palmier si nuca de cocos, similar cu cele din Thailanda. Data fiind clima calda, puteti incerca unele dintre specialitatile reci din zona. Bubur cha-cha este un fel de supa pe baza de lapte de nuca de cocos, in care se adauga cartofi dulci si sago, care poate fi servita rece ori calda.

Cendol este facuta din taitei din mazare, fasole, zahar de palmier si lapte de cocos.

cendol-malaezia

Durian nu este un fel de mancare, ci un fruct local al carui miros se simte de la o distanta considerabila. Nici mirosul, nici gustul nu seamana cu nimic altceva. Fructul se vinde in orice piata locala, gata curatat si impachetat, dar se foloseste si la prepararea inghetatei, anumitor prajituri, dulciuri si a altor deserturi. Atentie, insa: este interzis sa va urcati cu fructul sau bucati din el in mijloacele de transport in comun si este interzis, de asemenea, in majoritatea hotelurilor.

Ais Kacang (gheata si fasole) sau Ais Batu Campur este un fel de mancare ce are la baza exact aceste ingrediente: gheata faramitata si fasole dulce. La acestea, se adauga zahar de palmier, porumb dulce, seminte de palmier si altele, care amestecate si stropite cu lapte condensat, crema de nuca de cocos si siropuri formeaza un amestec interesant si proaspat.

ais-kacang-malaezia

Kuih (sau kueh) desemneaza o intreaga paleta de dulciuri gatite la aburi, majoritatea pe baza de lapte de cocos, nuca de cocos rasa, orez si tapioca. Cel mai adesea, aceste dulciuri sunt foarte colorate si taiate in forme interesante, desi gustul lor nu difera foarte mult.

kueh-malaezia

Unde mancam?

Malaezienii adora sa ia masa in oras si sa manance feluri extrem de diferite de-a lungul zilei, data fiind si bogatia ofertei din aceasta tara.

Cel mai ieftin se mananca la cafenelele de cartier – malaezienii le numesc kedai kopi, iar chinezii, kopitiam si vand mult mai multe decat cafea si ceai. Majoritatea sunt deschise pana seara tarziu si se lucreaza in schimburi, astfel incat, de-a lungul zilei, meniul se poate schimba de cateva ori. Puteti manca acolo sau puteti sa va luati portia la pachet, iar o portie din orice preparat rareori costa mai mult de cinci ringgit. Chiar daca normele de igiena sunt destul de stricte, nu va asteptati sa se respecte aceleasi standarde ca in Europa. Ca peste tot in lume, standurile sau cafenelele cele mai aglomerate au mancarea cea mai buna si sunt cele mai curate.

Restaurantele (kedai makanan sau restoran) sunt o altfel de experienta. Restaurantele de tip nasi kandarnasi campur sau nasi padang ofera, de regula, o foarte mare varietate de sosuri si toppinguri pentru felurile pe baza de orez.

nasi-kandar-malaezia

Restaurantele specializate in fructe de mare (makanan laut) sunt ceva mai scumpe, dar ofera preparate excelente. Crevetii din zona sunt mari si preparati excelent, pestele gatit la aburi in stil chinezesc este o delicatesa, iar crabul servit cu sos iute este o mancare foarte populara.

Exista si variante mai putin „aventuroase”: restaurantele din interiorul mall-urilor si al centrelor comericale si, desigur, lanturile McDonalds, KFC, Pizza Hut si „imitatori” ai acestora, prezenti si in Malaezia, ca peste tot in lume.

street-food-malaezia

Ce bem?

In ceea ce priveste bauturile, malaezienilor le place atat cafeaua (kopi), cat si ceaiul (teh) in special bautura traditionala teh tarik, adica ceaiul racit prin turnare de la inaltime. De obicei, atat cafeaua, cat si ceaiul se beau fierbinti, indulcite si cu lapte condensat. Daca nu doriti lapte, va trebui sa cereti teh oTeh ais este ceai cu lapte si gheata, iar teh o ais este ceaiul cu gheata, dar fara lapte.

O alta bautura traditionala este kopi tongkat ali ginseng – un amestec de cafea, o radacina afrodisiaca si ginseng, servit cu lapte condensat. Bautura este alternativa locala la viagra amestecata cu Red Bull.

Alte optiuni de bauturi nonalcoolice includ ciocolata calda si sucul de lamaie. Sucurile proaspete de fructe sunt disponibile peste tot, la fel ca si racoritoarele imbuteliate. O alta bautura populara este „Michael Jackson”, preparata din lapte de soia si cincau (un fel de jeleu) si este disponibila aproape la orice cafenea.


Descopera vacantele Eturia in Malaezia

Vacante Malaezia – Eturia


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up